Kelemen Hunor, despre schimbarea Constituției și transformarea României în republică parlamentară: 'E cred că, după 31 de ani, nu e bine să stai în această formulă - nici așa-nici altfel'

Autor: Ion Motea

Publicat: 09-11-2021 19:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că, având o majoritate consistentă în Parlament, PNL, PSD și UDMR, ar trebui să aibă şi un deziderat mult mai ambițios, acela de a modifica Constituția.







”Vrem să mergem cu un program consistent, inclusiv reforma statului, prin modificarea Constituţiei. Se poate guverna cu 55 – 56%, dar când vorbim de o majoritate atât de largă trebuie să ai şi un deziderat foarte ambiţios, dincolo de problemele foarte urgente”, a declarat, marţi, Kelemen Hunor, referindu-se la coaliţia care se pregăteşte în această perioadă, formată din PSD, PNL şi UDMR.








Acesta susţine ideea unei republici parlamentare.  







”Noi am avut propuneri pentru republică parlamentară. În acest moment este importantă să clarificăm ce vrem să facem  - republică parlamentară sau republică prezidenţială. E cred că, după 31 de ani, nu e bine să stai în această formulă - nici aşa-nici altfel. Nici măcar nu este republică semi-prezidenţială. Este un amestec şi depinde de preşedinte, depinde de ambiţia preşedintelui unde o duce şi în ce direcţie împinge activitatea”, a declarat Kelemen Hunor.





Potrivit acestuia, este o Constituţie ”destul foarte bună cu mici excepţii”.





”În ceea ce priveşte această formă de semi-prezidenţial, semi...nici nu ştiu cum e, înseamnă şi conflicte inter-instituţionale, politice permanente”, a adăugat liderul UDMR, conform News.ro.



Vezi și:


Dacian Cioloș: ‘USR se va asigura că România rămâne pe un drum european şi că nu intrăm într-o fază în care să discutăm modificări în Constituție care să ducă România într-o zonă de iliberalism’



Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri