Edilul a punctat că la Keukenhof dai până la 100 de lei pe intrare, dar la Craiova este gratuită. Așa cum ne-a obișnuit deja din ultimii ani, transformă Parcul Nicolae Romanescu într-un spațiu de basm. Târgul de Paște va fi deschis între 3 aprilie și 3 mai 2026.

„Keukenhof se deschide săptămâna viitoare. Este cel mai frumos parc de lalele din lume, se află în Olanda, iar biletul de intrare costă între 21 și 25 de euro. Cine nu își permite să meargă până acolo și vrea acces gratuit la un parc la fel de frumos, Parcul Nicolae Romanescu, poate vizita Craiova unde se deschide, pe 3 aprilie și durează până pe 3 mai, Târgul de Paște care a fost considerat, în ultimii ani, unul dintre cele mai frumoase evenimente de sărbători din Europa”, a spus primarul din Craiova, pe Facebook.
Povești cu zâne, tema aleasă de primar pentru 2026
Lia Olguța Vasilescu a spus care va fi tema târgului de Paște și a explicat și de ce a comparat parcul în care se va desfășura cu Keukenhof. Vor fi plantate zeci de mii de lalele, cadru în care se vor desfășura spectacole și vor fi puse decorurile de poveste.

„Anul acesta tema aleasă este "Fairy Tales" - Lumea Poveștilor. Printre zeci de mii de lalele, puteți descoperi castele și scene din cele mai cunoscute basme, căsuțe care au început să fie deja frumos decorate de artiștii locali, scene religioase, arteziene pe lac, spectacole, păpuși gigant, iar noaptea holograme și iluminat de vis”, a spus fostul ministru al Muncii.
Lia Olguța Vasilescu: „Da, da, știm! E austeritate și ce ne mai trebuie să ne bucurăm?”
Amintim că primarul a avut o lungă polemică publică, alături de Ilie Bolojan, pe tema fostului CET din Craiova, pe tema tăierilor și altele. În „apărarea” sa, a transmis:
„Da, da, știm! E austeritate și ce ne mai trebuie să ne bucurăm? Invitația e pentru craioveni, mai ales pentru copii, dar și pentru cei care cred că sărbătorile religioase merită petrecute cu cei dragi, în locuri minunate și accesibile financiar. Dacă nu ați făcut deja rezervări, vă sfătuiesc să vă grăbiți!”, punctează PSD-ista.

CITEȘTE ȘI: Cum se face recalcularea pensiei. Actele duse la CNPP pot să-ți aducă bani în plus
Târgul de Paște ar urma să aducă sume uriașe la bugetul local
Chiar dacă accesul este gratuit, cazarea costă. Primarul susține că 25% din economia Craiovei vine acum din sectorul HoReCa. Astfel, a încercat să justifice și costurile ridicate ale târgului de Paște.

„Anul acesta, pe lângă agențiile de turism din Bulgaria, care au oprit deja locuri în multe hoteluri, vor începe să opereze și cele mai importante agenții de turism din Serbia și Armenia.
Douăzeci și cinci la sută din economia Craiovei este reprezentată acum de hoteluri, restaurante și comerț. Municipalitatea se alătură demersului lor de atragere de noi turiști și oferă anul acesta un spectacol de neratat! Imaginile sunt de anul trecut, dar promitem că va fi și mai frumos!”, a conchis Lia Olguța Vasilescu.
CITEȘTE ȘI: Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari


















