În decursul zilei de marți, președintele României, Klaus Iohannis a ținut un discurs la Palatul Cotroceni în care acesta a desmnat nou premier.
"Acum puţine zile a trecut moţiunea de cenzură şi a trecut guvernul pesedist şi e foarte bine aşa pentru că PSD, din 2017 încoace, a avut trei guverne care au dăunat grav României. PSD a inhibat efectiv dezvoltarea României şi ne-a ţinut pe toţi pe loc. Acest lucru a fost constatat, până la urmă, de toate partidele din Opoziţie. În acest fel a fost posibilă moţiunea de cenzură care a fost un real succes pentru Opoziţie. După consultările cu partidele, am tras concluzia că se conturează un Guvern în jurul PNL-ului. Guvernul instalat în zilele următoare va avea un mandat scurt, până la alegerile parlamentare. Personal, cred că alegerile anticipate sunt o solutţe foarte bună, dar nu acum cu guvernul Dăncilă interimar. Fiecare zi cu acest guvern eşuat e o zi pierdută pentru România. Am decis să desemnez următorul prim-ministru al României în persoana lui Ludovic Orban, preşedintele PNL, preşedintele celui mai mare partid din Opoziţie, promotorul principal al moţiunii de cenzură. Aşa e democratic corect, aşa se va întâmpla. În continuare sper ca toţi actorii politici să înţeleagă că suntem în criză politică şi cu cât mai repede se ajunge la o soluţie satisfăcătoare pentru români şi România, cu atât mai bine. Cred că trebuie instalat urgent noul guvern pentru a putea îndeplini câteva sarcini care sunt în aşteptare, organizarea alegerilor prezidenţiale, elaborarea proiectului de buget pentru anul 2020, închiderea bugetului pe anul 2019, dar şi multe alte lucruri aştept de la Guvernul Orban şi sunt convins că se vor strădui să pună pe picioare o guvernare de tranziţie de succes”.
Am discutat mult în zilele trecute ce trebuie şi ce poate să facă Guvernul. Situaţia nu va fi simplă deloc fiindcă Opoziţia în Parlamentul României este atât cât am văzut-o la moţiunea de cenzură şi va fi destul de greu de negociat proiecte legislative complicate, cum va fi, de exeplu, Legea bugetului pentru anul 2020. Dar toate aceste lucruri sunt posibile, am toată încrederea că Guvernul Orban se va ocupa la modul cel mai serios de toate aceste chestiuni", informează antena3.ro
Vezi și
Vești bune- Mii de români vor primi bani din partea statului- Cine sunt norocoșii
EXCLUSIV Cel mai negru scenariu pentru Tăriceanu: Ar putea fi ‘devorat’ de DNA! Undă verde din partea liberalilor
Vești importante pentru toți șoferii- Ce se întâmplă cu prețul polițelor RCA
Klaus Iohannis a anunțat! Cine este noul premier
Autor: Dumitrașcu Nicoleta
Publicat: 15-10-2019 17:45
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



