Această lege prevede că Guvernul poate emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare în domeniile: Finanţe publice şi economie; Administraţie publică şi dezvoltare regională; Agricultură şi dezvoltare rurală; Transporturi; Fonduri europene; Sănătate; Cultură şi identitate naţională; prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.
Conform amendamentelor aprobate în Camera Deputaţilor, Guvernul va putea emite ordonanţe şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul apelor minerale, privatizării, tehnologiei informaţiei, modificarea şi completarea legii minelor.
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a explicat la momentul adoptării acestui act normativ că, potrivit Deciziei CCR 538/2018, este posibil ca o lege organică să cuprindă din motive de politică legislativă şi norme de natura legii ordinare şi atunci intervenţia va fi permisă numai pe această zonă, sub rezerva avizării ordonanţelor de MRP, informează antena3.ro
Termenul abilitării este până nu mai târziu de 31 ianuarie 2019.
Vezi și
Atenție! Se dau amenzi uriașe pentru cei ce încalcă aceste obligații
Lovitură pentru acești români! Vor plăti o taxă mult mai mare
S-a aflat! Cât de bogați sunt primarii din București













