Luni, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 266/13.05.2020).
Așadar, conducătorii auto sunt obligați, de acum, să folosească luminile de întâlnire și pe timp de zi, și pe timp de noapte, pe toate drumurile publice.
Ce spune Legea pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 44, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(2) În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.”
2. La articolul 108 alineatul (1) litera a), punctul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:
„7. nerespectarea obligației de a folosi și pe timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă, pe toate categoriile de drumuri publice”.
Cei care nu respectă această lege riscă să fie sancționați cu amendă și două puncte de penalizare.
În 2023, valoarea unui punct-amendă este de 145 de lei.


















