Klaus Iohannis are zilele numărate la Cotroceni. Planul în doi pași prin care președintele contestat de tot mai mulți români poate fi înlăturat din funcție

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 05-01-2025 11:15

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Prelungirea celui de-al doilea mandat al președintelui Klaus Iohannis, după data de 21 decembrie 2024, a împărțit românii în două tabere diametral opuse. O parte invocă garanția stabilității țării până la alegerea unui nou președinte. Alți români însă, atât din rândul politicienilor și al liderilor de opinie, cât și al societății, îi solicită demisia tot mai vocal.

Klaus Iohannis a rămas președinte în funcție după ce Curtea Constituțională a României a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit Constituției, „mandatul se încheie când noul președinte depune jurământul”. Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a anunțat că va începe să facă demersuri clare în vederea suspendării lui Klaus Iohannis din funcție, pe care îl acuză că ocupă funcția în mod ilegitim.

Planul de măsuri care ar putea duce la suspendarea din funcție a președintelui

Primul pas nu va fi făcut în Parlament, ci în stradă, chiar în fața palatului Cotroceni, precizează liderul suveranist. Simion a explicat că va organiza o serie de proteste și mitinguri, cu scopul precis al suspendării din funcție a șefului statului. Lucru pe care intenționează să-l aplice imediat ce începe noua sesiune parlamentară.

george simion

Astfel, primul pas avut în vedere de Simion este un protest de amploare în fața Palatului Cotroceni, unde speră ca oamenii să vină în număr cât mai mare pentru a cere demisia lui

CITEȘTE ȘI: „Bârlogul” lui Klaus Iohannis, despre care controversatul Cristi Dănileț spune că președintele ar trebui să-și găsească liniștea după ce va părăsi palatul de la Cotroceni

Cum poate fi suspendat Klaus Iohannis

În repetate rânduri, liderul naționalist și-a exprimat totalul dezacord față de decizia CCR privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024. Politicianul a explicat cum poate fi pus în acțiune un plan al cărui rezultat ar duce la demiterea președintelui României.

„Pe data de 12 ianuarie, vom organiza noi, de la AUR, un miting. Pe 8 ianuarie avem ședință de primire a autorizației și de discuții cu autoritățile de la Primăria Generală privind organizarea acestui miting.

Noi nu vrem să confiscăm în vreun fel această manifestație, vrem doar să asigurăm un cadru legal, în care zeci de mii de oameni care fierb in cauza nedreptății care s-a întâmplat să-și poată manifesta nemulțumirea, fără să existe provocatori, instigatori, fără ca domnul Klaus Iohannis să instituie starea de urgență și să beneficieze de haos, așa cum a făcut timp de 10 ani”, a exclamat naționalistul.

Ce șanse are să treacă în Parlament procedura de suspendare

În aceeași intervenție, președintele AUR a dat detalii și despre următorul pas, și anume inițierea procedurii de suspendare în Parlament. De notat însă că încercarea precedentă de suspendare a unui președinte, Traian Băsescu, a fost anulată de CCR. În 2012, instanța a invalidat referendumul prin care milioane de români au votat ca acesta să fie suspendat din funcție.

„De aceea este important ca românii să vadă că nu sunt singuri și că nu toată clasa politică este formată din trădători. Vom încerca să inițiem procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis, imediat ce va începe sesiunea parlamentară.

Este adevărat că o treime din Parlament este formată din suveraniști, avem și semnăturile, nu știu dacă vom avea majoritate, probabil că nu, deoarece PSD a fost întotdeauna la brelocul lui Klaus Iohannis, dar este datoria noastră să facem asta încă din prima zi de Parlament”, a mai declarat Simion la Realitatea Plus, sâmbătă, 4 ianuarie, din Piața Victoriei. Aici s-a desfășurat a șasea zi de proteste la care liderul AUR a participat alături de Călin Georgescu și câteva sute de susținători.

CITEȘTE ȘI: Al treilea mandat de președinte al lui Klaus Iohannis, contestat de un fost judecător CCR. „Nu are nicio intenție să plece". Mesaj tranșant și de la CTP

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri