Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia, el fiind informat în permanenţă despre ce se întâmplă.
”Autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia. Sunt permanent informat despre dezvoltări. Suntem în contact constant cu Aliaţii”, a transmis, sâmbătă, Klaus Iohannis, într-o postare pe pagina de Facebook a Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful Wagner, Evgheni Prigojin, afirmă că forţele sale au preluat controlul asupra facilităţilor militare de la Rostov pe Don şi asupra aerodromului de acolo, relatează CNN. Şeful mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin pare să sugereze că a trimis un convoi armat la un asalt de 1.200 de kilometri către Moscova, sâmbătă, într-o încercare, cu puţine şanse de reuşită, de a răsturna conducerea militară, potrivit Reuters.
Unii ruşi au fost atraşi într-o ”aventură criminală”, acuză sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, fără să citeze explicit gruparea paramilitară rusă Wagner a lui Evgheni Prigojin, relatează BBC News.
Viitorul Rusiei este în joc, avertizează el şi califică acţiunile răzvrătiţilor drept o ”înjunghiere în spate”.
Klaus Iohannis: Autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia. Suntem în contact constant cu Aliaţii
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



