Klaus Iohannis a subliniat faptul că ”România este interesată în mod deosebit de consolidarea suplimentară a Flancului Estic”.
Şeful statului a participat la reuniunea în format restrâns organizată de prim-ministrul Regatului Ţărilor de Jos, în pregătirea Summitului NATO de la Vilnius, cu participarea preşedinţilor Lituaniei şi Poloniei, a premierilor Albaniei, Belgiei şi Norvegiei şi a secretarului general al NATO, la Haga, Regatul Ţărilor de Jos.
"Rusia este şi va continua să fie ameninţarea imediată şi cea mai directă la adresa securităţii euroatlantice. Prin urmare, trebuie să fim capabili şi pregătiţi pentru a ne consolida şi mai mult postura şi să continuăm să asigurăm sprijinul necesar pentru Ucraina şi pentru partenerii noştri cei mai vulnerabili, în special Republica Moldova", a declarat preşedintele Iohannis în cadrul unei conferinţe de presă comune cu şefii de stat, premierii şi secretarul general al Alianţei.
Iohannis a subliniat că "Alianţa are nevoie de o postură puternică, pe termen lung, o veritabilă apărare înaintată, capabilă să răspundă tuturor ameninţărilor".
”România este interesată în mod deosebit de consolidarea suplimentară a Flancului Estic”
"Dată fiind poziţionarea noastră strategică, România este interesată în mod deosebit de consolidarea suplimentară a Flancului Estic, printr-o abordare coerentă şi unitară. Aceasta înseamnă asigurarea forţelor, structurilor, capabilităţilor şi echipamentelor necesare, precum şi aranjamentele adecvate de comandă şi control", a completat preşedintele României, informează agerpres.ro.


















