Președintele României, Klaus Iohannis, a primit-o, luni, la Palatul Cotroceni, pe Roberta Metsola, președintele Parlamentului European.
Printre altele, cei doi au discutat și despre aderarea României la spațiul Schengen, Klaus Iohannis cerându-i șefei Parlamentului European să sprijine țara noastră în continuare, ca în 2023 să intrăm în Schengen.
„Am apreciat, în mod deosebit, implicarea doamnei președinte, personal, dar și a Parlamentului, în speța Schengen. Parlamentul European și doamna președinte Metsola au fost, din capul locului, de partea noastră și au recomandat, și prin vot politic, și prin discursuri politice, primirea României în spațiul Schengen.
Am rugat-o pe doamna președinte să păstreze această abordare și acest optimism și în continuare, cu speranța noastră legitimă ca în anul care vine curând, în 2023, România să devină parte din spațiul Schengen”, a spus Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, după întâlnirea cu șefa Parlamentului European, despre aderarea României la Schengen: Am rugat-o pe doamna președinte să păstreze abordarea
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 19-12-2022 15:26
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

circa 1 oră în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



