Klaus Iohannis a făcut o gafă uriaşă în faţa lui Viktor Orban, în Budapesta. Prezent la reuniunea informală a Consiliului European, preşedintele României a fost aspru criticat pentru gestul acestuia faţă de premierul maghiar.
După ce a fost plimbat mai bine de 15 minute prin capitala Ungariei pentru că poliţia a încurcat drumul de acces către al cincilea Summit al Comunității Politice Europene (CPE) de la Arena Puskas, liderul român a coborât din maşină şi l-a ignorat pe Orban, întorcându-i spatele.
Se pare că nu este singurul care a fost direcţionat greşit, mai multe coloane oficiale fiind văzute greşind direcţia către zona în care ar fi trebuit să aibă loc reuniunea.
Gafa lui Klaus Iohannis, la Budapesta
Klaus Iohannis participă la cel de-al cincilea Summit al Comunităţii Politice Europene şi la reuniunea Consiliului European, acestea având loc la Budapesta. Se pare că cei care ar fi trebuit să direcţioneze coloanele oficiale către Arena Puskas au greşit drumul, motiv pentru care s-a produs o aglomeraţie neaşteptată.
Preşedintele României nu a fost foarte încântat de situaţie, lucru observat la coborârea din maşină. Probabil deranjat de întârziere, acesta a uitat să dea mâna cu premierul Ungariei Viktor Orban, întorcându-i chiar şi spatele pentru câteva minute. Klaus Iohannis părea mai interesat să îşi aranjeze costumul şi să vorbească cu cei din echipă decât să îl salute pe oficialul maghiar.

Aşa cum era de aşteptat, presa maghiară l-a taxat aspru pe oficialul român, mai multe publicaţii scriind că acest lucru nu face cinste României. "Ca şi cum Viktor Orban nici nu ar fi existat", au notat cei de la Szeretlekmagyarorszag.hu.
După ce a intrat în sala care găzduieşte evenimentele, liderul României a fost aşezat chiar lângă Maia Sandu, proaspăt aleasă din nou ca preşedinta Republicii Moldova. Acesta pare că a trecut peste momentul stânjenitor, fiind observat zâmbind în timp ce purta o conversaţie cu şefa statului vecin.

Despre ce va discuta Iohannis în Ungaria?
Aflat în Budapesta în faţa mai multor lideri europeni, Klaus Iohannis va discuta despre nevoia unei poziţii unite şi ferme a statelor în ceea ce priveşte securitatea, dar şi despre sprijinul oferit Ucrainei în războiul cu Rusia.
„Comunitatea Politică Europeană reprezintă un format de tip interguvernamental de dialog politic între statele europene, cu scopul cooperării pe teme de interes comun, în vederea consolidării securității şi stabilității pe continentul european.
Summitul CPE de la Budapesta va cuprinde o sesiune plenară, în care discuțiile se vor concentra pe provocările de securitate la adresa Europei, cu accent pe situația din Ucraina, și mese rotunde în cadrul cărora liderii vor aborda teme specifice de interes comun, precum migrația și securitatea economică”.



















