Preşedintele Klaus Iohannis a salutat anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, privind finanţarea cu 14 milioane de dolari a studiilor de proiectare a reactoarelor modulare mici din România.
"Salut anunţul preşedintelui Biden privind cooperarea energetică dintre România şi Statele Unite, cu 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului reactoarelor modulare din România. Asigurarea securităţii energetice este un obiectiv comun al parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite", a scris Iohannis pe Twitter.


















