Klaus Iohannis îl va demite pe Florin Cîțu? Ionuț Moșteanu: 'Dan Barna va merge la Cotroceni cu gândul la repararea acestei coaliții, într-un singur scenariu posibil-Florin Cîțu pleacă'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 07-09-2021 10:45

Actualizat: 07-09-2021 10:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Liderul deputaților USR a reclamat, marți, un abuz fără precedent în Parlament, în contextul boicotării moțiunii de cenzură. Ionuț Moșteanu a precizat că singura opțiune pentru continuarea coaliției este plecarea lui Florin Cîțu. 


Liderul deputaților USR a amintit că ședința în care trebuia decis calendarul moțiunii a fost deja boicotată de trei ori, acuzând un ”abuz constituțional fără precedent.

Întrebat ce șanse are moțiunea să treacă, Moșteanu a răspuns: 


”Depinde doar dacă continuă sau nu blatul dintre Marcel Ciolacu și Florin Cîțu. Trei ședințe au fost boicotate și nu s-a putut merge mai departe. Astăzi este a cincea zi de la depunerea moțiunii, ultima în care poate fi citită în Plen.  Ce strategie poți avea în fața unui abuz constituțional fără precedent?! Ce se întâmplă acum în Parlament nu s-a întâmplat nici pe vremea lui Dragnea”, a acuzat deputatul USR, pentru Realitatea Plus.

Moșteanu a reiterat că singura variantă pentru continuarea coaliției este ca Florin Cîțu să plece din Guvern. Cu această propunere va merge și Dan Barna, astăzi, la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.


” (Dan Barna va merge la Cotroceni - n.red) Cu gândul la repararea acestei coaliții, într-un singur scenariu posibil: Florin Cîțu pleacă. Dacă face astăzi un pas în spate, până vineri avem un nou premier de la PNL și aceeași miniștri de la USR-PLUS”, a adăugat liderul deputaților USR,
conform realitatea.net
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri