Klaus Iohannis, smerit înainte de Ziua Națională! Preşedintele îşi cere iertare: "V-am dezamăgit!”

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 30-11-2024 17:10

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Klaus Iohannis a susţinut primul discurs public după alegerile prezidenţiale de duminica trecută, chiar în prag de 1 Decembrie şi de alegerile parlamentare. Preşedintele a dorit să transmită românilor câteva lucruri la o recepţie organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale.

Acesta a vorbit despre rezultatele surprinzătoare din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi a îndemnat românii să iasă la vot şi pe 8 decembrie, în turul doi, rugându-i pe aceştia să fie atenţi la viitorul pe care îl aleg. De asemenea, şeful statului şi-a cerut iertare pentru modul în care i-a reprezentat în ultimii zece ani.

“Dragi români, sărbătoarea din acesta are pentru mine o însemnătate aparte pentru că este ultima dată când mă adresez dumneavoastră de ziua noastră națională în calitate de președinte al României. După două mandate și 10 ani în care am avut onoarea de a fi în serviciul țării, mă despart de această responsabilitate cu emoție cu recunoștință și cu o admirație nemărginită pentru dumneavoastră cetățenii țării noastre.

10 ani am avut privilegiul de a vă reprezenta, 10 ani în care am încercat să fiu în susținător al idealurilor dumneavoastră și un partener în realizarea lor. Am trăit împreună clipe de bucurie, dar și momente care au pus națiunea noastră la grea încercare”, a spus preşedintele.

Citeşte şi Adevăratul motiv pentru care Călin Georgescu a fost îndepărtat din AUR. Dezvăluirea făcută de o membră marcantă a partidului condus de George Simion

Klaus Iohannis, smerit înainte de Ziua Națională

În cadrul discursului pregătit pentru Ziua Naţională a României, Klaus Iohannis a adus în discuţie şi alegerile prezidenţiale, dar şi pe cele parlamentare. Aceasta este prima apariţie de la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie.

“Ne adunăm inimile, gândurile și năzuințele sub culorile tricolorului nostru. Vă îndemn să privim înapoi cu recunoștință, dar și înainte la viitorul pe care să-l contruim cu înțelepciune. Deciziile noastre de astăzi vor influența viitorul.

Am reușit mereu să depășim crizele, să ne adaptăm și să ne ridicăm mai puternici ca înainte. Marcăm 35 de ani de la revoluția din 1989 când dictatura comunistă a luat sfârșit, iar România a început să cunoască libertatea dorită.

Știu că am făcut greșeli, unele alegeri în care am investit speranță și încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Vă cer iertare, dar vă asigur că la baza deciziilor mele au stat cele mai bune decizii pentru asigurarea securității și prosperității României.

Vă cer iertare pentru că, de-a lungul timpului, am luat decizii care v-au nemulțumit și pe care, cel mai probabil, nu le-am explicat suficient. Timpul nu poate fi dat înapoi, dar vă asigur că la baza tuturor eforturilor și acțiunilor mele a stat un singur lucru: identificarea celor mai bune soluții pentru securitatea, bunăstarea și prosperitatea României și a cetățenilor săi.

Urmează două rânduri de alegeri, momente cruciale care vor defini mai mult decât în trecut direcția în care va merge Româna. Rezultatele de acum o săptămână ne-au adus într-un nou moment de cumpănă. Nu votăm pentru a sancționa sau recompensa pe cineva, ci pentru a rămâne o țară a libertății sau pentru a ne prăbuşi într-o izolare toxică și într-un trecut întunecat”, a mai spus Klaus Iohannis.

Iohannis, despre cele mai importante schimbări

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut să enumere şi cele mai importante proiecte pe care le-a susţinut în ultimii ani. Printre acestea se numără “Romania Educată”

„Cel mai important demers al meu în sfera educației și a cercetării, proiectul „România Educată”, cea mai amplă consultare postdecembristă în domeniu, s-a concretizat în promulgarea noilor legi ale educației, care au setat cadrul pentru reforma sistemului de învățământ.

Sigur, rezultatele nu se văd peste noapte, ci în timp, iar schimbarea va fi vizibilă odată cu noile generații care vor susține examenele naționale. O altă direcție majoră pe care am promovat-o a fost întărirea capacității statului român de a-și apăra cât mai bine cetățenii.

Alocarea a 2,5% din PIB pentru Apărare s-a dovedit întru totul justificată. Acum avem un război la granițe, o situație care ne părea multora ceva imposibil de conceput în urmă cu câțiva ani. În mandatul pe care îl închei, România a început să-și modernizeze

Armata și să fie astfel pe deplin conectată la sistemele NATO. Creșterea alocărilor bugetare pentru Apărare și efortul de profesionalizare a Armatei noastre au făcut că România să fie mai bine apărată, foarte apreciată de Aliați și să-și construiască o foarte bună reputație internațională. În ceea ce privește Uniunea Europeană, România a avut în cele două mandate ale mele un rol activ în procesul de consolidare a proiectului european, contribuind, totodată, la creșterea solidarității și a coeziunii Uniunii.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România poate recupera mare parte din decalajele față de Vestul Europei și își poate dezvolta infrastructura rutieră, poate construi școli și spitale, se poate, așadar, dezvolta. Întotdeauna am pus la baza deciziilor mele atributul constituțional care m-a ghidat permanent ca Președinte al României, acela de a apăra democrația. Am fost un promotor fervent al statului de drept și m-am angajat să lupt pentru o justiție independentă, pentru că doar prin integritate putem construi o societate în care fiecare cetățean să se simtă protejat și respectat.

Finalizarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, un important obiectiv al României, a însemnat un succes semnificativ pentru noi toți și a reconfirmat angajamentul proeuropean puternic și progresele pe care țara noastră le-a făcut în domeniul reformei justiției şi al luptei împotriva corupției", a mai declarat Klaus Iohannis.

Citeşte şi Klaus Iohannis iese la pensie. Câți bani va încasa viitorul fost președinte. „Are indicele cel mai mare în grilă”

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri