„Vizita mea la Budapesta este un semnal important privind dezvoltarea viitoare a relației noastre bilaterale. Am continuat astăzi dialogul cu doamna președinte, după vizita sa de la București de anul trecut și după summitul Inițiativei celor Trei Mări (I3M) de la București, unde am fost împreună în septembrie. Am exprimat disponibilitatea deplină a autorităților române de a acționa pentru consolidarea dialogului și a cooperării bilaterale și de a oferi și mai multă substanță parteneriatului strategic dintre țările noastre. România urmărește ca acest dialog să aibă o dinamică pozitivă de dezvoltare și aprofundare în interesul tuturor cetățenilor noștri, indiferent de originea lor etnică. România promovează o abordare deschisă, transparentă, pragmatică, bazată pe încredere reciprocă. Cred cu tărie că este absolut necesar evitarea gesturilor unilaterale sau controversate”, a spus Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis, vizită la Budapesta: Vizita mea este un semnal important privind dezvoltarea viitoare a relației noastre bilaterale
Sursă foto: bugetul.ro
Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la Budapesta, că vizita sa constituie un semnal important pentru relațiile viitoare cu Ungaria.
„Vizita mea la Budapesta este un semnal important privind dezvoltarea viitoare a relației noastre bilaterale. Am continuat astăzi dialogul cu doamna președinte, după vizita sa de la București de anul trecut și după summitul Inițiativei celor Trei Mări (I3M) de la București, unde am fost împreună în septembrie. Am exprimat disponibilitatea deplină a autorităților române de a acționa pentru consolidarea dialogului și a cooperării bilaterale și de a oferi și mai multă substanță parteneriatului strategic dintre țările noastre. România urmărește ca acest dialog să aibă o dinamică pozitivă de dezvoltare și aprofundare în interesul tuturor cetățenilor noștri, indiferent de originea lor etnică. România promovează o abordare deschisă, transparentă, pragmatică, bazată pe încredere reciprocă. Cred cu tărie că este absolut necesar evitarea gesturilor unilaterale sau controversate”, a spus Klaus Iohannis.
„Vizita mea la Budapesta este un semnal important privind dezvoltarea viitoare a relației noastre bilaterale. Am continuat astăzi dialogul cu doamna președinte, după vizita sa de la București de anul trecut și după summitul Inițiativei celor Trei Mări (I3M) de la București, unde am fost împreună în septembrie. Am exprimat disponibilitatea deplină a autorităților române de a acționa pentru consolidarea dialogului și a cooperării bilaterale și de a oferi și mai multă substanță parteneriatului strategic dintre țările noastre. România urmărește ca acest dialog să aibă o dinamică pozitivă de dezvoltare și aprofundare în interesul tuturor cetățenilor noștri, indiferent de originea lor etnică. România promovează o abordare deschisă, transparentă, pragmatică, bazată pe încredere reciprocă. Cred cu tărie că este absolut necesar evitarea gesturilor unilaterale sau controversate”, a spus Klaus Iohannis.
Trending

25 iunPolitica
Ciprian Ciucu s-a retras din PNL. Este anchetat de DNA pentru luare de mită

25 iunEntertainment
B1 TV, schimbare uriașă. Acționariatul a fost modificat, cine deține acum televiziunea

25 iunSocial
Crește vârsta de pensionare în România, din iulie 2026. Când se vor retrage din câmpul muncii bărbații și femeile, după noua lege

25 iunEconomie
Horoscop financiar 25 iunie 2026: Zodiile cu noroc la bani

25 iunHoroscop
Horoscop iulie 2026. Cele mai importante evenimente astrale, cum va fi influențată fiecare zodie

25 iunEconomie
Consilierul lui Mugur Isărescu, avertisment dur pentru România. Am putea ajunge precum Grecia

25 iunEconomie
Bancomatele din România se schimbă. Modificarea dorită de milioane de români devine realitate, chiar obligație pentru bănci

25 iunEconomie
Oferta SGR de la Kaufland, valabilă până pe 30 iunie 2026. Primești dublu față de cât oferă alte supermarketuri

25 iunEconomie
Comisia Europeană a lămurit de ce România nu poate trece la euro. În vremea lui Traian Băsescu aveam această capacitate

25 iunEconomie
Curs valutar BNR 25 iunie 2026: Euro si dolarul american
Articole Similare

25 iunEconomie
Viteza care îți aduce un consum optim de combustibil pe autostradă. Trucul pe care ar trebui să-îl cunoască orice șofer

25 iunActual
Când se aplică crema SPF, de fapt. Factorul de protecție de care ai nevoie, în funcție de vârstă și rezultatul dorit

25 iunSocial
Problemele ascunse la vedere ale copiilor din școli și licee. Medicul psihiatru Andreea Socol explică ce temeri ale părinților le sunt transpuse elevilor

25 iunEconomie
Cei 1.500 de lei de la stat ar putea fi cheltuiți și peste un an. Prima didactică și-ar putea majora valabilitatea

25 iunEconomie



