La școală doar 33 de săptămâni în România, în loc de 36, din toamnă. Calendarul școlar arată clar o diminuare a numărului de zile cu predare

Autor: Luciana Polite

Publicat: 21-03-2025 14:44

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

A fost aprobat și anunțat calendarul școlar pentru anul 2025-2026, care ar trebui, în teorie, să aibă o durată de 36 de săptămâni. În practică, are doar 33 de săptămâni. Mulți nu au observat, dar dacă începi și calculezi, se vede clar că nu excepțiile, ci toți elevii ar urma să aibă cu 3 săptămâni în minus.

Conform calendarului, anul școlar va începe pe data de 1 septembrie 2025 și va ajunge la final pe data de 31 august 2026. Ordinul de ministru 3.463 din 4 martie 2025, document care aprobă acest calendar, prevede că anul școlar este prevăzut să aibă o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Interesant este că cei de la Edupedu au calculat mai bine decât angajații de la Ministerul Educației și au arătat o posibilă eroare.

Însă, o analiză realizată de Edupedu.ro a scos la iveală o eroare în cadrul actului normativ, arătând că, de fapt, anul școlar va include doar 33 de săptămâni de cursuri. Motivul pentru care numărul săptămânilor de cursuri este mai mic decât ar trebui ar fi „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Conform Articolului 4, alineatul 1 din calendarul oficial. Se vor desfășura între 8 septembrie 2025 și 3 aprilie 2026, într-o perioadă de 5 zile consecutive fiecare, fără a se suprapune. Această perioadă nu poate fi considerată didactică.

CITEȘTE ȘI: Mașini radiate din oficiu pentru șoferii fără ITP! De când și în ce condiții se va aplica noua măsură care le dă fiori șoferilor

Calendarul școlar 2025-2026. Perioadele de activitate didactică și cele de vacanță, conform datelor publicate de Ministerul Educației

Conform datelor publicate de minister, perioadele de activitate didactică, în care se va preda, sunt:

  • de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025;

  • de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025;

  • de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia Inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;

  • de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia Inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

  • de miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026.

Vacanțele din anul școlar 2025-2026 vor fi organizate astfel:

  • de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025;

  • de sâmbătă, 20 decembrie 2025, până miercuri, 7 ianuarie 2026;

  • o săptămână, la decizia Inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în perioada 9 februarie - 1 martie 2026;

  • de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marţi, 14 aprilie 2026;

  • de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

EXCEPȚII

  1. Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă: 34 de săptămâni, cu finalizare pe 5 iunie 2026.

  2. Clasa a VIII-a: 35 de săptămâni, finalizate pe 12 iunie 2026.

  3. Învățământ tehnologic și profesional: 37 de săptămâni, finalizate pe 26 iunie 2026​.

Inspectoratele școlare județene (ISJ) și al municipiului București (ISMB) vor putea decide perioada vacanței din februarie și programarea săptămânilor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, între 8 septembrie 2025 și 3 aprilie 2026​.

CITEȘTE ȘI: Prețuri mai mici la curent și gaze, dacă faci acest truc. Facturile se micșorează de luna viitoare, iar procedura durează nici măcar o zi

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri