Un mic lac dintr-o carieră de cretă de lângă Fussen, în Alpii Bavarezi, și-a schimbat culoarea într-un violet intens. Sute de turiști au venit să vadă acest fenomen rar.
Lacul din Germania care și-a schimbat culoarea
Schimbarea culorii lacului din Alpii Bavarezi nu a fost cauzată de oameni, ci de acțiunea unor bacterii care ajung la suprafața apei în condiții speciale de concentrație a luminii și sulfului. Potrivit biroului local de mediu, aceste bacterii apar de obicei în straturi de apă mai adânci, fără oxigen, unde găsesc condiții favorabile înmulțirii lor.
Aceste fenomen apărut pe lacul de lângă Fussen nu este însă unul unic. Fenomene asemănătoare au fost consemnate pe lacul Allgäu în anul 2020, dar și în 2021.
Colorarea apei lacului de lângă Fussen a atras imediat o mulțime de vizitatori. Aceștia au dorit în special să vadă și să fotografieze culoarea neobișnuită a apei mai degrabă decât să afle motivul acestui fenomen.
„Bacterii!? Credeam că s-a vărsat vopsea” / „Când am văzut la știri, am crezut că este un montaj foto sau ceva de genul ăsta”, sunt câteva dintre reacțiile turiștilor ajunși la fața locului.
(NU RATA: Aer infestat în toată Europa! Un nor de praf va pune stăpânire pe întreg continentul în perioada următoare)
Accesul în zonă a fost restricționat
În ciuda faptului că se bucură de o afluență neașteptată de turiști datorită acestui fenomen, autoritățile au tras atenția că zona nu este prielnică unui număr mare de vizitatori.
„Deși suntem mulțumiți de marele interes pentru „Lacul Purpuriu”, Faulenbacher Tal este o zonă foarte sensibilă. Pentru un flux atât de mare de turiști, această vale este „absolut nepotrivită”, a declarat Stefan Fredlmeier, directorul de turism din Füssen.
Mai exact, drumul spre Bad Faulenbach este destul de anevoios, trecând printr-un defileu îngust care poate fi trecut doar cu câte un vehicul odată.
În aceste condiții, de câteva zile, accesul în Valea Faulenbach este permis doar pentru rezidenții și oaspeții care sunt cazați în Bad Faulenbach. Restul vizitatorilor sunt nevoiți să-și lase mașinile în parcarea din afara Văii Faulenbacher. Totodată, aceștia pot folosi transportul public sau pot face o vizită la acest lac pe jos sau cu bicicleta.
(VEZI ȘI: Cătunul din România, invadat de turiști pentru peisajul ireal. Se află la 250 de kilometri de București)


















