laura vicol

sursa foto:  Facebook.com

Laura Vicol, președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților: ‘Sunt obișnuită să fiu o țintă. Am cerut o pauză din acest război al partidelor și să începem să construim’

Deputatul PSD, Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă, președinte al Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților, a declarat că s-a obișnuit să fie o țintă în ultima perioadă de timp, dar a ales să meargă pe drumul „dreptății”.

 

Sunt obișnuită să fiu o țintă. Nu intru în jocul pe care ei îl fac. Până la urmă, politicul este o artă, o artă a posibilului și important este să găsim soluții posibile pentru a dărâma imposibilul. Nu sunt adepta compromisului și probabil deranjează acest lucru. Cred că fiecare trebuie să meargă pe drumul lui, drumul pe care l-a ales. Eu aleg să merg pe drumul meu, cred în dreptate și cred într-o luptă dreaptă cu cei care se pun contra dreptății”, a spus Laura Vicol

Aș fi ipocrită să spun că rezolv eu toate lucrurile începând de mâine, nu, dar pot să încep rezolvarea lor. Am magistrați în contul de Facebook care postează poze cu zeci și sute de dosare, aranjate unele peste celelalte. Nu mai au loc de atâtea dosare! Ce înseamnă? Că instanțele judecătorești trebuie degrevate, trebuie aduși oameni noi care să muncească, oameni corecți, cu dragoste de lege și de Dumnezeu, până la urmă”, a mai spus Laura Vicol.

Sunt foarte multe lucruri bune care pot fi făcute, important este să se vrea. Am susținerea partidului, altfel nu aș fi fost propus în această funcție. E greu și complicat să găsești sprijin sau ajutor din partea opoziției, deși dânșii au și ei familii, copii, bunici, prieteni care se lovesc de asemenea probleme în justiție. Am cerut o pauză din acest război al partidelor și să începem să construim”, a declarat Laura Vicol, în cadrul interviului acordat DCNews.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare