Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, a anunțat în urma întâlnirii din Turcia cu omologul ucrainean, că preşedintele rus Vladimir Putin nu va refuza o întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski, scrie news.ro
Lavrov a anunţat acest lucru într-o conferinţă de presă, în urma unei întâlniri cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba la Antalya, în sudul Turciei.
Rusia intră în a treia săptămână de război în Ucraina, fără să-şi fi atins obiectivele.
Mii de oameni au fost ucişi, peste două milioane de ucraineni au fugit în străinătate din calea invaziei ruse, iar oraşe ucrainene sunt bombardate intensiv şi asediate.
Şefii diplomaţiilor rusă şi ucraineană s-au întâlnit joi, pentru prima oară într-o reuniune la acest nivel, de la începutul invaziei ruse a Ucrainei la 24 februarie, în marja Forumului Diplomatic din Antalya.
În conferinţe de presă simultane şi separate, Lavrov şi Kuleba au anunţat eşecul acestei reuniuni.
Kuleba a anunţat că nu a obţinut de la Lavrov niciun armistţiu, în vederea trimiterii unor ajutoare civililor şi unei evacuări a civilor asediaţi în oraşul portuar Mariupol.
Lavrov nu a dat niciun semn de concesie şi a reiterat revendicările Moscovei - o dezarmare şi un statut neutru ale Ucranei
Kievul vrea reuniuni de dragul reuniunilor, a denunţat Lavrov, citat de news.ro
Lavrov a acuzat de asemenea Occidentul de o escaladare a războiului din Ucraina, prin înarmarea acestei foste republici sovietice.
Lavrov: Vladimir Putin nu va refuza o întâlnire cu Volodimir Zelenski
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



