Lefurile din HR depășesc așteptările. Domeniul extrem de bănos oferă salarii mari chiar și la început de drum

Autor: Luciana Polite

Publicat: 15-03-2025 20:25

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

În ultimii ani, un domeniu care a prins tot mai mare avânt este cel al resurselor umane. Să lucrezi în HR îți aduce o serie de beneficii unice, dar și un salariu considerabil. Interesant este că nu este neapărat nevoie să ai studii superioare. Există anumite cursuri speciale, în acest sens, care îți pot garanta un loc de muncă în doar câteva luni. Scutești timp, dar și banii pe care i-ai achita pentru 3 ani de facultate.

Să lucrezi în domeniul resurselor umane înseamnă, din start, că vei avea actele în regulă. Nu există riscul de a munci „la negru” sau la „gri”. Suma îți va fi trecută integral pe cartea de muncă. Cine ar risca să îți facă oferte neortodoxe, dacă tu poți imediat să discuți cu inspectorii ITM?

hr (2)

Un alt avantaj: orele suplimentare chiar îți vor fi plătite. Este unul dintre puținele domenii în care munca este reglementată corespunzător. Nu te poate păcăli nimeni cu contracte de colaborare, în loc de cele de muncă. De ce? Cunoști extrem de bine regulile jocului.

CITEȘTE ȘI: Salariul-record oferit pe Pescobar pentru acest post. Nici șefii mari de stat nu încasează atât de mult, dar la Taverna Racilor, este posibil

Salariile din HR în anul 2025. Sumele reale pe care le încasează angajații, în funcție de poziție

Compania de recrutare Hays Romania a anunțat care sunt grilele de salarizare din HR. De exemplu, pentru postul de HR Generalist, salariul net este cuprins între 8.200 de lei şi 10.000 de lei. Suma este dată pentru un contract de muncă unde vorbim de o normă întreagă, adică 8 ore pe zi, 40 pe săptămână.

Un alt post interesant: Payroll Specialist sau pentru cel de Employer Branding. Conform Economica.net, lefurile de aici sunt cuprinse între 6.900 de lei și 9.500 de lei. Sume frumoase câștigă și un Talent Acquisition Specialist: între 5.800 de lei la 9.000 de lei pe lună.

De departe cel mai bine plătit post din HR, de la noi din țară, este cel de Director de Resurse Umane, plătit cu salarii nete de la 18.500 de lei la 29.000 de lei lunar pentru normă întreagă. Precizăm, pentru a nu exista neclarități, că net înseamnă suma rămasă după taxare, „în mână”, cum i se mai spune popular. Salariul brut este mult mai mare.

CITEȘTE ȘI: Taxa devenită comoara primăriilor. Au strâns milioane de lei, pe spatele cetățenilor care și-au făcut vacanțe la hotel

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri