Legături interesante! CIA, bin Laden și o importantă companie de pe piața de telecomunicații românească

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 10-03-2017 10:28

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Într-un editorial publicat pe site-ul inpolitics.ro, jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob dezvăluie o poveste interesantă cu „mega-afaceriști internaționali – printre care și George Soros, dictatori exotici apropiați lui Ceaușescu, afaceri cu petrol în Orient, clanul ben Laden, familii de președinți americani, CIA, dar și o mare companie autohtonă”.


Acea mare societate de care vorbește Iacob este RCS&RDS. Ziaristul ne vorbește despre William Quasha, un american de origine rusă, care, cu trecerea anilor, avea să fie prieten cu dictatorul filipinez Ferdinand Marcos, dar și cu George Bush (n.r. - George H.W. Bush).


„În același timp, Quasha avea o relație apropiată și cu George Bush, pe care l-a ajutat să semneze un contract de foraj petrolier în Kuweit pentru o companie a acestuia, în 1961. La fel de bune relații avea Quasha și cu CIA, al cărei șef Bush avea să devină cîțiva ani mai tîrziu.


Două decenii și ceva mai târziu, unul dintre cei doi fii ai lui William, Allan Quasha, avea să devină acționarul principal al unei companii petroliere, Harken Energy – sprijinită puternic de familia bin Laden în obținerea de conecesiuni petroliere în Orient – și printre ai cărei acționari se mai numărau familia Bush, George Soros, emirul din Bahrain ori familia sud-africană Rupert. Jongleriile cu petrol ale familiei Bush, la care au pus umărul cei din clanul ben Laden, familia Quasha ori Soros, au produs uriașe scandaluri în SUA ultimilor 30 de ani, asupra cărora nu insistăm aici”, scrie Iacob în editorialul său.


„Despre William Quasha, consilierul său de taină pe cînd era președintele Filipinelor, și despre fiii săi, presa americană – dar și cartea ”Family of Secrets: The Bush Dynasty” a lui Russ Baker(vezi facsimil) – a relatat că avea să gestioneze, în SUA, miliardele furate de Marcos”, precizează jurnalistul.


În anul 1996, Quasha s-a stins din viață, însă fiii săi, Alan și Wayne, au ajuns să aibă numeroase afaceri pe mapamond. Cei doi au fost sponsori ai campaniei prezidențiale de anul trecut a lui Hillary Clinton, conform whowhatwhy.org.


Vă reamintim că Wayne Quasha este cel de-al doilea mare acționar al trustului RCS-RDS și, implicit, al postului TV Digi 24.


Vezi și Cine sunt adevărații acționari ai RCS & RDS

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri