Lovitură dură pentru polițiști! Un proiect de lege țintește, în mod direct, polițiștii de la Brigada Rutieră.
Comisiile juridică şi de transporturi ale Camerei Deputaţilor au dat, marţi, aviz favorabil unui proiect al deputatului PNL, Florin Roman, potrivit căruia prezenţa maşinilor de poliţie cu radar va trebui presemnalizată prin panouri, cu 500-1000 de metri înainte, anunță Mediafax.
Propunerea legislativă prevede şi interzicerea radarelor care nu sunt amplasate în locuri vizibile.
Acest proiect modifică articolul 109 din Codul Rutier, iar, potrivit noilor prevederi, maşinile cu radar nu vor mai putea staţiona decât la 500-1000 de metri distanţă faţă de locurile unde vor fi implementate panouri de atenţionare, pe acelaşi sens de mers. Panoul care va atenţiona existenţa maşinilor cu radare vor trebui montate de administratorii drumurilor, la cererea poliţistului.
Alte schimbări aduse Codului rutier, în Comisia juridicăa Camerei, arată că maşinile de poliţie trebuie să aibă la vedere inscripţionate pe maşini semnele Poliţiei Rutiere, dar şi că dispozitivele radar de tip pistol nu vor mai putea fi folosite la mai mult de zece metri de maşina de poliţie.
De asemenea, şoferii prinşi fără Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) nu vor mai rămâne fără talon, aşa cum este prevăzut în legislaţia în vigoare, aceştia având posibilitatea să îşi facă inspecţia tehnică obligatorie în 15 zile de la data în care au fost prinşi.
Guvernul a anunţat că nu susţine proiectul de lege.
„Această lege nu interzice radarele, interzice doar acele radare care nu sunt în locuri vizibile. Acest proiect de lege este aplicat în ţările europene într-o formă similară, iar el a dus la reducerea numărului de victime rezultate din accidente rutiere" a afirmat Florin Roman, iniţiatorul propunerii legislative, marţi, în Palament.
Vezi și DOCUMENT. Avem plângerea penală depusă la Parchetul General, împotriva președintelui Iohannis! Șeful statului, acuzat de comiterea a 4 infracțiuni, pentru că nu a revocat-o pe șefa DNA! Care sunt acestea
Cătălin Ioniţă a fost înlocuit! Cine este şi ce avere are noul şef al Poliţiei Române
Ponta pregăteşte pasul următor: Cine este şi ce avere are omul pe care Pro România îl vrea premier
Legea care lovește în polițiști! Ce nu vor mai avea voie să facă
Trending

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

15:24Actual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

circa 1 oră în urmăPolitica
Șatena pe care Alexandru Nazare urmează să o ia de soție. Ministrul Finanțelor are o iubită artistă, câștigă bani din pasiunea sa
Articole Similare

15:24Actual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marActual



