Începând cu 11 noiembrie va intra în vigoare noua Lege pentru asigurarea obligatorie a locuințelor. Tot la această dată va crește și prețul poliței, de aceasta fiind condiționată și vânzarea unui imobil.
Legea nr. 115/2023, care modifică legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, intră în vigoare la data de 11 noiembrie
Începând cu această dată, preţul de acum al poliței, de 20 de euro (100 de lei), se majorează la 130 de lei, urmând ca de acum înainte toate prețurile să fie exprimate doar în lei, nu și în euro.
„Pentru înregistrarea sau modificarea înregistrării unei locuințe în cartea funciară, proprietarul acesteia este obligat să prezinte un contract de asigurare obligatorie a locuinței. Înregistrarea sau modificarea înregistrării locuinței în cartea funciară este condiționată de existența unui contract de asigurare obligatorie a locuinței în vigoare la data solicitării”, se arată în lege.
Asigurații care, după data intrării în vigoare a prezentei legi, procedează la modificarea locuințelor fără autorizație de construire, emisă în condițiile legii, sau cu nerespectarea autorizației respective, afectând structura de rezistență a locuințelor și favorizând expunerea la unul dintre riscurile asigurate obligatoriu, nu sunt despăgubiți pentru partea de pagubă care a fost produsă sau favorizată ca urmare a lucrărilor efectuate.
PAID este îndreptățit să recupereze de la cei vinovați valoarea despăgubirilor achitate pentru acele pagube care au fost favorizate de lucrări de construcție neautorizate sau pentru care nu s-au obținut autorizațiile necesare sau nu s-au respectat normativele în construcții, conform legii aplicabile.
Ce prevede legea
Art. 5, alin (1) prevede că pentru contractele anuale, suma asigurată care se acordă în temeiul prezentei legi, denumită în continuare sumă asigurată obligatoriu, este:
a) 100.000 lei, pentru fiecare locuință de tip A;
b) 50.000 lei, pentru fiecare locuință de tip B.
(2) Primele anuale cuvenite pentru sumele asigurate prevăzute la alin. (1), denumite în continuare prime obligatorii, sunt următoarele:
a) 130 lei, pentru suma prevăzută la alin. (1) lit. a);
b) 50 lei, pentru suma prevăzută la alin. (1) lit. b).
(3) Suma asigurată obligatoriu și prima obligatorie aferentă pot fi modificate prin reglementări emise de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F.; în acest caz, pentru contractele multianuale, suma asigurată obligatoriu și prima de asigurare aferentă se reactualizează la data aniversării anuale”.
Potrivit art. 9, contractul PAD este valabil pe o perioadă de cel puțin 12 luni, cu începere cel mai devreme de la ora 0.00 a celei de a cincea zile calendaristice de la data la care s-a emis contractul de asigurare.
În cazul contractelor care se reînnoiesc, acestea intră în vigoare cel mai devreme la ora 0.00 a zilei următoare celei în care acestea s-au emis, dar nu mai devreme de ora 0.00 a zilei următoare celei în care expiră contractul care se reînnoiește.
PAID poate efectua o inspecție de risc a locuinței care face obiectul asigurării obligatorii, iar cheltuiala ocazionată de aceasta este suportată de către PAID.
Contractul PAD poate fi emis, cu acordul părților, și pentru perioade mai mari de 12 luni, numai în multiplu de 12 luni.
Condițiile încetării valabilității contractelor de asigurare PAD încheiate pentru perioade mai mari de 12 luni sunt cele stabilite prin acordul părților în contractul de asigurare.
În situația schimbării proprietarului unei locuințe care este asigurată obligatoriu și pentru care prima de asigurare a fost achitată integral, contractul PAD rămâne valabil până la data trecută în contract, beneficiarul asigurării fiind noul proprietar”.
Legea intră în vigoare începând cu 11 noiembrie- Cu cât se scumpește asigurarea obligatorie pentru locuințe
Trending

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

10:48Actual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

09:03Externe
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

08:19Actual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

09:45Actual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

05 febActual
De ce, în Apuseni, ceasul digital rămâne orientativ, iar ora de vară nu contează în viața de zi cu zi. Singura localitate din România unde timpul se raportează la soare

14:01Actual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

14:27Actual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

19:41Social
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

12:24Actual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

18:50Actual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

18:02Actual
Ministrul Energiei a anunțat ce se va întâmpla cu prețul la gaze. Schimbarea ar urma să vină abia din 31 martie 2027

17:18Actual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

16:55Actual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

16:21Actual



