Cu o simplă propoziție, Lia Olguța Vasilescu a făcut furori în mediul online. Primărița Craiovei a publicat pe o platformă de social media câteva fotografii în care apare într-o ipostază inedită. Nu este singură, ci în compania unuia dintre cei mai puternici bărbați din România.
După doar câteva zile de la congresul PSD, eveniment în cadrul căruia social-democrații l-au reales pe Marcel Ciolacu ca lider al partidului, premierul a făcut o deplasare în Craiova. Protagonistul unor imagini virale, el a ales să facă haz de necaz, cu puțin ajutor de la Lia Olguța Vasilescu.
Marți, liderul PSD a făcut o vizită în Craiova. Premierul a bifat și o activitate inedită.
„Premierul Marcel Ciolacu a vizitat, astăzi, Craiova, cu ocazia finalizării de către compania locală Softronic a două locomotive noi pentru CFR Călători. Primul ministru a fost cel care a "dat prima cheie" la prima locomotivă care iese pe poarta fabricii pentru CFR, după mai bine de 25 de ani, conducând-o câțiva metri, a urmărit tot procesul tehnologic și a discutat cu muncitorii și patronatul.
In a doua parte a zilei, a vizitat șantierul de la Stadionul Tineretului, unde se va construi cea mai mare sală a sporturilor din România, care va gazdui și singurul velodrom acoperit din țară și sediul Primăriei Craiova, unde se finalizează lucrările de reabilitare a clădirii monument istoric”, a transmis Vasilescu.
Te-ar putea interesa și: Fântâna de fițe de care Lia Olguța Vasilescu se va bucura atunci când merge la serviciu. Primăria din Craiova a dat undă verde pentru construcție
Lia Olguța Vasilescu și Marcel Ciolacu s-au amuzat pe seama cârcotașilor
Ciolacu și Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, s-au delectat apoi cu niște covrigi. Cei doi chiar au publicat imagini cu ei stând la coadă în fața unei covrigării.
„Am luat masa în oraș cu premierul!”, a scris edilul, în descrierea imaginilor.
Postarea a făcut furori în rândul internauților, strângând, în doar câteva ore, câteva sute de reacții.
Pozele au fost publicate și pe pagina de Facebook a lui Marcel Ciolacu. Premierul a dezvăluit că s-a amuzat pe seama imaginilor generate cu AI în care apare defilând pe podium cu o ladă de covrigi în braţe.
„Azi, în timp ce stăteam la coadă la patiserie, râdeam împreună cu Olguța pe seama filmulețului care circulă pe internet, făcut cu AI-ul. Umorul românilor este incredibil! Normal, mi-am luat covrigi! Cu mac”, a scris Marcel Ciolacu.
Te-ar putea interesa și: Lia Olguța Vasilescu a scos în licitație cartierul controversat din Craiova: „Interesul nostru este să ne descurcăm”. Prețul cerut de edil este minuscul


















