Tensiunile din cadrul Coaliției de guvernare sunt tot mai mari, cu toate că s-a ajuns la un acord în privința reformei administrației. Un alt subiect este acum aprig disputat, și anume alegerile pentru Primăria Capitalei. În acest context, Lia Olguța Vasilescu i-a transmis un avertisment clar premierului Ilie Bolojan.
Continuă seria de neînțelegeri din cadrul Coaliției de guvernare. După tensiunile declanșate de reforma în administrație, un alt subiect inflamează spiritele. De această dată este vorba despre alegerile pentru Primăria Capitalei.
Lia Olguța Vasilescu anunță în ce condiții se va rupe Coaliția de guvernare
Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al PSD, a anunțat că actuala Coaliţie de guvernare se va rupe dacă va exista un candidat comun USR-PNL la Primăria Capitalei. Aceasta consideră că nu ar fi corect faţă de PSD ca USR şi PNL să aibă un candidat comun.
„Aici este vorba despre un acord politic. Dacă suntem într-o coaliţie, fie avem un candidat comun al coaliţiei, fie fiecare partid candidează singur. Adică nu poţi să ai o mini-coaliţie în interiorul coaliţiei. Şi atunci am spus că nu putem să mergem pe Balada Mioriţa cu Baciul Ungurean şi cu cel Vrâncean se unesc ca să-l omoare pe Baciul Moldovean. Dacă vom avea un acord politic în care fiecare partid, de exemplu, merge de sine stătător, atunci nu va fi niciun fel de problemă de înţelegere pe acest subiect.
Dacă va accepta și propunerile noastre va rămâne premier, dacă nu, probabil că partidul se va retrage în opoziție. Sigur că o variantă de guvernare fără PSD nu se poate, nici de o parte, nici de alta”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3 CNN.
Social-democrații pun piciorul în prag
În plus, Lia Olguța Vasilescu a atras atenția că dacă propunerile PSD vor fi ignorate în Coaliția de guvernare, atunci social-democrații se vor retrage în opoziție.
„Dacă niciuna dintre propunerile noastre nu va trece, sigur ne vom retrage din coaliție. Ăsta este și scopul unei coaliții, să vină mai multe idei și să rămână cele mai bune. Chiar dacă mai cedează unul, mai cedează altul. În momentul în care cedezi doar tu…”.
Poate fi și acest pachet trei. Dacă în pachetul trei nu sunt cuprinse și măsurile pe care noi le promovăm și ni le dorim a fi trecute, vă dați seama că în acel moment este o problemă cu coaliția”, a mai spus primărița din Craiova.
















