Liber la împărțit pumni! Ce țară vrea să legalizeze bătăile între huligani

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 06-03-2017 20:10

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cu ocazia Campionatului European din 2016, desfășurat în Franța, huliganii din mai multe țări au avut ocazia să-și măsoare forțele, iar cei mai aprigi s-au dovedit a fi rușii. 


Pentru a evita astfel de incidente la Campionatul Mondial din 2018, ce va avea loc în țara condusă de Vladimir Putin, un parlamentar rus vine cu o soluție neortodoxă.


Aceste propune ca bătăile între suporteri să fie legalizate și ca huliganismul să devină sport. Membru al Partidului Liberal Democrat, o formațiune politică naționalistă, Igor Lebedev a întocmit și un regulament pentru acest sport numit „Draka” (n.r. - bătaie).


Potrivit lui Lebedev, fiecare tabără ar avea 20 de echipieri, neînarmați, care se vor lupta într-o arenă. Prin această măsură, agresiunile dintre fani nu ar mai exista, susține politicianul rus.


„Rusia ar deveni un pionier în acest nou sport. Fanii englezi ar veni, de exemplu, și ar propune lupte. Ei vor primi și răspunsul: provocarea a fost acceptată. Apoi se vor întâlni pe un stadion, la o oră stabilită”, a declarat Igor Lebedev, relatează independent.co.uk.


Parlamentarul Igor Lebedev a stârnit controverse și la EURO 2016, când a ținut să-i felicite pe suporterii ruși care s-au bătut pe străzile din Franța.


„Bravo, copii! Continuați să faceți o treabă bună”, a spus acesta.


Vezi și Război total! Acuzații fără precedent la adresa Andreei Marin


Incendiar! Cine este și cu ce se ocupă soția lui Robert Turcescu


Fost ministru PDL, afaceri de peste 7 milioane de lei cu statul în ultimii 2 ani


 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri