Licitația ANAF s-a încheiat! Unde ne vom putea plăti online taxele și impozitele

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 21-11-2016 07:59

Actualizat: 20-11-2016 23:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


În urma unei licitații deschise, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a atribuit unui număr de trei bănci contractul privind achiziţia de servicii de acceptare a plăţilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume cuvenite bugetului general consolidat, efectuate cu carduri de plată în sistem online prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plăţi.


Instituțiile bancare câștigătoare sunt Banca Transilvania, Banca Comercială Română (BCR) şi Garanti Bank, iar valoarea contractului se ridică la 1,87 milioane de lei, fără TVA, informează economica.net.


Conform Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut, în timp ce tipul procedurii, licitație deschisă.


Sursa citată relatează că au fost depuse patru oferte, din care trei au fost acceptate. Mai mult, înțelegerea dintre ANAF și instituțiile bancare victorioase intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice şi nu ar putea fi subcontractat. Contractul a fost atribuit la 4 noiembrie 2016.




Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri