Liderul PNL nu vrea ca PNRR-ul să fie un eșec: 'Reprezintă o oportunitate uriașă pe care o vom fructifica în beneficiul României

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 22-08-2021 21:15

Actualizat: 22-08-2021 20:52

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a declarat convins că "la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie", va fi aprobat şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, subliniind că PNRR "nu are nicio legătură" cu reformele în justiţie.


"Obiectivul nostru este ca PNRR, chiar dacă nu este aprobat şi nu suntem între primele 16 ţări, să fie un instrument de dezvoltare a României, să nu fie, în niciun caz, un eşec. Negocierile continuă, sunt convins că la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie, va fi aprobat (...).

Problema e să pregătim implementarea lui cât mai rapidă, prin simplificarea procedurilor, prin crearea rapidă a mecanismului instituţional de implementare, prin acordarea către autorităţile locale care au viteza de implementare a proiectelor a cât mai multor tipuri de proiecte pe care le pot derula pe tipurile de finanţări care există în PNRR. Şi am convingerea că pentru noi, PNRR reprezintă o oportunitate uriaşă pe care o vom fructifica în beneficiul României ", a declarat Ludovic Orba, duminică, la finalul şedinţei Colegiului Director al PNL Bihor.

Întrebat despre posibilitatea ca ministrul responsabil cu fondurile europene, Cristian Ghinea, să propună condiţionare PNRR de implementarea reformelor în justiţie, preşedintele PNL a răspuns: "Nu înţeleg ce treabă are domnul Ghinea cu reformele în justiţie".


"De altfel, desfiinţarea SIIJ-ului a trecut de Camera Deputaţilor, sigur, trebuie să convenim asupra unei forme finale care să fie votată, pentru că se votează în Parlament, nu se poate emite ordonanţă de urgenţă, şi dacă nu sunt de acord toţi partenerii de coaliţie nu face majoritatea, vom găsi o soluţie. În ceea ce priveşte legile justiţiei, ele sunt într-un stadiu avansat de negociere, în ceea ce priveşte propunerile de modificare ale Codului penal, deja sunt lansate în transparenţă şi ele deja au fost discutate, se fac paşi serioşi, dar nu au nicio legătură cu PNRR. E o găselniţă, nu a existat niciodată nicio legătură între PNRR şi reformele în justiţie ", a precizat Orban, informează agerpres.ro


Citește și:

Ludovic Orban îl acuză pe Florin Cîțu de scăderea în sondaje a partidului: ‘Sunt convins că toți colegii mei, percep acest pericol’


Ludovic Orban a ales bine! Moțiunea ”Forța Dreptei”, pe placul filialei PNL Bihor


Ludovic Orban vrea să rămână în istoria României: ‘Iau cu mare seriozitate în calcul, de a fi candidatul PNL la președinția României’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri