Senatorul PSD, Ştefan Radu Oprea a postat duminică pe pagina sa de facebook un mesaj prin care întreabă pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, de ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor.
”O întrebare pentru Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De ce? De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor, deşi în textul directivei există sintagma "Statele membre pot să taxeze..."? De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare? ”, scrie Ştefan Radu Oprea pe Facebook.
Senatorul PSD arată că ”europarlamentarii PSD propun şi primesc aprobarea comisiei ITRE din Parlamentul European pentru simplificarea procedurior şi aprobărilor pentru instalarea parcurilor fotovoltaice cu putere mai mică de 50 kW”.
”Popescule, eşti dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede pentru că în 2027 se inchide reactorul 1 de la Cernavodă şi nu ai ce să pui în locul celor 700 MW. Energiile regenerabile sunt soluţia dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”, mai scrie senatorul PSD.
USR a acuzat duminică Guvernul PSD-PNL că a emis în seara de dinaintea vacanţei de Ziua Naţională o ordonanţă de urgenţă care inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare. USR cere ”stoparea publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe de urgenţă care pune în pericol toate ţintele de investiţii în energie regenerabilă”, scrie news.ro
Liderul senatorilor PSD l-a luat la 'țintă' pe Ministrul Energiei, Virgil Popescu: De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate

22 minute în urmăActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente
Articole Similare

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial
Actul care te lasă fără pensie. Nu poți să te pensionezi dacă nu ai hârtia aceasta

15 marSocial



