USR anunță că parlamentarii formațiunii au depus peste 500 de amendamente la proiectul bugetului de stat, liderul Cătălin Drulă precizând faptul că în loc să taie din cheltuielile statului pentru a direcționa banii spre investiții, coaliția PSD-PNL continuă risipa.
Bugetul de stat pe anul 2023 pe care PSD și PNL vor să îl adopte pe repede-înainte vine cu creșteri de cheltuieli pentru a păstra toate privilegiile și sinecurile politicienilor de la putere. Parlamentarii USR au depus peste 500 de amendamente.
USR a depus peste 500 de amendamente care vizează eliminarea pensiilor speciale și transparentizarea PNDL 3, sprijinirea prosumatorilor din România să producă energie. Parlamentarii USR au mai depus amendamente pentru creșterea bugetului medicinei de familie, pentru a asigura masă caldă și transport gratuit tuturor elevilor, pentru a reduce impozitarea muncii și pentru a continua proiectele importante de infrastructură.
Bugetul are cifre umflate și estimări nerealiste, fiind fundamentat pe prognozele aceluiași Institut Național de Statistică responsabil pentru măsluirea cifrelor privind creșterea economică din 2022.
Cheltuielile statului vor crește semnificativ în 2023: cheltuielile de personal cresc cu 3,59 miliarde lei mai mult, cheltuielile cu bunuri și servicii cresc cu peste 3,5 miliarde lei. Totul din banii obținuți din taxele și impozitele pe care le plătesc cetățenii și firmele. Această creștere de cheltuieli în plină criză este o sfidare la adresa românilor care o duc din ce în ce mai greu, sufocați de inflație, de facturi și de rate mari.
Totul este însă prezentat în mod mincinos în proiectul de buget drept o scădere, prin raportare la un PIB umflat cu aproape 156 de miliarde de lei (de la 1.396,2 miliarde lei în 2022 la 1.552,1 miliarde lei proiecția pe 2023).
„În loc să taie din cheltuielile statului pentru a direcționa banii spre investiții, coaliția PSD-PNL continuă risipa, pe spatele românilor și firmelor cărora le-au crescut și le vor crește în continuare taxele și impozitele. Subestimarea cheltuielor și a deficitului bugetar, la pachet cu supraestimarea veniturilor, este subliniată, de altfel, și de Consiliul Fiscal”, spune Cătălin Drulă, președintele USR.
Este grav că investițiile prinse în bugetul de stat pe 2023 sunt rupte de realitate. Aproape 20% din totalul investițiilor anunțate triumfalist ar trebui să vină din PNRR, în condițiile în care reformele de care depind acești bani europeni sunt blocate. De exemplu, coaliția PSD-PNL refuză să elimine pensiile speciale care în bugetul de anul viitor îi vor costa pe români mai mult cu 248 milioane de lei.
Proiectul bugetului de stat pentru 2023 relevă, încă o dată, doar iresponsabilitatea și incompetența Guvernului PSD-PNL-UDMR.
Liderul USR, Cătălin Drulă, atacă Coaliția de guvernare: Bugetul pe 2023 este un buget inflaționist și mincinos!
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



