Miercuri, 13 august, Ilie Bolojan le-a cerut reprezentanților celor 36 de instituții subordonate Guvernului să vină cu lista de concedieri. Se pare că premierul aplică și pentru România modelul cu care a avut succes la Oradea. Dorește să se facă economie la bugetul de stat prin eliminarea „mâinilor moarte” care blochează funcții publice.
Fostul edil a transmis că vrea propuneri de reorganizare, creșterea eficienței, dar și a indicatorilor de performanță. Sunt 3 direcții principale pentru optimizarea bugetului:
reducerea cheltuielilor de funcţionare, inclusiv a cheltuielilor de personal;
creşterea eficienţei colectării veniturilor bugetare;
prioritizarea investiţiilor.

„Reducerea cheltuielilor de funcţionare înseamnă ca fiecare instituţie să-şi stabilească personalul necesar şi indicatorii de proiect, astfel încât să oferim servicii mai bune cetăţenilor. Lucrăm la un pachet de reglementări care prevede reducerea cheltuielilor de personal atât în administraţia locală, cât şi în cea centrală", a declarat Ilie Bolojan.
Criteriile în baza cărora Ilie Bolojan vrea să se facă seriile de concedieri la stat. Le-a dat indicații subalternilor de la Guvern
Premierul a transmis că departajarea se va face în funcție de performanţă şi responsabilitate. A cerut să se găsească și soluții de salarizare a personalului, să nu se mai aplice sporuri justificate, plățile să fie justificate.
Ilie Bolojan a cerut și implementarea digitalizării, acolo unde este cu putință, nu doar pentru eficientizare, ci și pentru economisirea banilor pe care i-ar fi dat pe angajați. Pentru toate cele menționate anterior, așteaptă să-i fie comunicate datele până la final de august. Este o parte esențială a pachetului 2 de măsuri de austeritate.
Angajații de la stat, testați la locul de muncă
O metodă pe care au găsit-o autoritățile pentru a face economie la bugetul de stat: toți funcționarii Palatului Victoria vor fi evaluați printr-un concurs. După examen, ar urma să dispară circa 30-40% de posturi din anumite departamente.
Cine nu va avea un rezultat bun, va fi nevoit să-și caute alt loc de muncă. Vestea vine în condițiile în care încă din vremea lui Cătălin Predoiu s-a vorbit despre o reducere a 10% din posturi.
Nu doar la Palatul Victoria se va instala schimbarea. Ilie Bolojan a cerut restructurarea Secretariatului General al Guvernului. Instituția are în subordine RA-APPS, Transgaz și Transelectrica.



















