Foarte mulţi români parcă au redescoperit litoralul nostru în această vară, astfe că numărul turiştilor care se relaxează la Mamaia, Costineşti sau Eforie Nord este cu adevărat impresionant.
Dar, dincolo de cele mai populare plaje, care se aglomerează la final de săptămână şi în zilele caniculare, litoralul românesc ascunde şi câteva plaje secrete, chiar sălbatice.
Plajele "sălbatice" din România
Plaja sălbatică de la Perișor: se află în județul Tulcea, la o distanță de 30 de kilometri de localitatea Dunavățu de Jos, și este învecinată cu zone protejate din Delta Dunării.
Plaja Periboina: localizată la doar 10 km distanță de Grindul Ghituc, în Delta Dunării, aceasta reprezintă locul în care apele Lacului Sinoe se întâlnesc cu Marea Neagră.
Plaja Sarichioi: begetația bogată și nisipul grosier din Dobrogea creează un cadru desprins din basme.
Plaja Gostinu: accesul la plajă se face cu mașina, în județul Giurgiu, pe un drum neasfaltat, așa că este recomandat să cereți indicații de la localnici pentru a ajunge fără dificultăți la malul Dunării.
Altfel, locuri precum Gura Portiței, o fâșie de nisip între lac și mare, sau Plaja Vadu, parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării, oferă peisaje sălbatice și relaxare autentică, notează Pro TV.
Apele Române cedează plajele pentru următorii 10 ani
Apele Române au finalizat o nouă etapă de licitaţie pentru închirierea plajelor pentru următorii 10 ani (sezonul estival 2025–2034).
”O parte dintre acestea sunt plaje noi, rezultate în urma implementării proiectului de reducere a eroziunii costiere, scoase pentru prima dată la închiriere şi o parte atribuite deja”, au transmis oficialii Apele Române.
Cele mai multe sectoare, din cele totale de 40 de hectare, au fost închiriate în Eforie Nord şi Eforie Sud.
”Această etapă a inclus şi sectoarele rămase neatribuite în primele două etape ale anului. Pentru sectoarele rămase neatribuite, procedura de licitaţie publică va fi reluată. Obiectivul nostru rămâne acelaşi: valorificarea durabilă a resurselor costiere, cu respectarea dreptului publicului de a avea acces liber la plajă şi în condiţii de siguranţă”, au mai transmis oficialii.


















