Garda Naţională de Mediu (GNM) a transmis marţi, printr-un comunicat de presă că a lansat o amplă acţiune de control pe litoral, ce vizează unităţile de cazare, restaurantele şi operatorii de salubritate, scrie news.ro
“Începând din această săptămână, Garda Naţională de Mediu a lansat o amplă acţiune de control pe litoral, care se va desfăşura pe toată perioada de vârf a sezonului estival. Demersul vizează extinderea numărului de controale în staţiunile de la malul Mării Negre, astfel încât acestea să fie curate şi primitoare pentru toţi turiştii care îşi petrec vacanţa pe litoral. Aceste controale vizează verificarea unităţilor de cazare şi a restaurantelor, dar şi a operatorilor de salubritate, astfel încât să fie respectate prevederile legislaţiei de mediu”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că în vederea susţinerii acestei acţiuni, Comisariatul General al GNM a detaşat mai multe echipe de comisari din ţară pentru suplimentarea efectivelor Comisariatului Judeţean Constanţa, scrie news.ro
Litoralul românesc luat la control de Garda de Mediu: Stațiunile să fie curate și primitoare pentru toți turiștii
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



