Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, anunță o nouă Ordonanță de Urgență a Guvernului Dăncilă. Anunțul a fost făcut duminică seara, la un post de televiziune.
Șeful social-democraților a dezvăluit că Executivul va adopta o Ordonanţă de Urgenţă pentru „clarificarea" Legii offshore, lege adoptată recent în Parlament.
Potrivit acestuia, ceea ce prevede textul legii nu este foarte bine definit în anexa în care se stabilesc formulele de calcul şi că vrea ca „textul să fie foarte clar şi riguros pus în formule", fiind o lege de „importanţă uriaşă pentru România".
„Mă interesează ca ceea ce s-a decis politic ca şi principii să fie puse foarte clar şi riguros în formule şi în texte", a precizat Dragnea.
Liviu Dragnea a afirmat, la România TV, că printre priorităţile Guvernului se află adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă privind legea offshore.
„Se fac discuţii acum pentru o posibilă Ordonanţă de Guvern în ceea ce priveşte legea offshore. Eu am spus, după adoptarea legii în Comisia de specialitate din Camera Deputaţilor, s-au făcut modificări până în ultimele minute, au fost discuţii şi dezbateri. Ceea ce am pus în textul legii nu este foarte bine definit în anexa în care se stabilesc formulele de calcul. Mă interesează ca ceea ce s-a decis politic ca şi principii să fie puse foarte clar şi riguros în formule şi în texte, pentru că este o lege de importanţă uriaşă pentru România şi e bine să nu existe dubii, pentru că orice dubiu poate fi exploatat oricând de cineva cu rea credinţă, dintr-o parte sau alta. Vorbim de resursele României, vorbim de peste 400 de miliarde de metri cubi de gaze cel puţin, vorbim de zeci de miliarde pe care trebuie să le câştige statul român şi vorbim de câştigarea pentru prima dată a independenţei energetice", a susţinut liderul PSD.
Totodată, printre priorităţi se află şi legea privind înfiinţarea Fondului suveran de investiţii, a spus Dragnea, precizând că aşteaptă "cu foarte mare atenţie" motivarea Curţii Constituţionale, care a decis că actul normativ este neconstituţional.
„După decizia CCR privind Fondul suveran de investiţii, aşteptăm motivarea cu foarte mare atenţie şi noi nu o să o citim o lună, o să o citim cât de repede se poate pentru a vedea ce ne spune CCR să facem, să vedem care este calea de urmat. Trebuie să citim cu atenţie", a mai spus liderul PSD.
Vezi și „Dosarul” i-a fost aflat! Unde lucrează controversatul organizator al mitingului #Rezist Diaspora
Cine ar fi crezut? Ce pensie are soția lui Mugur Isărescu, Elena
Liviu Dragnea anunță o nouă Ordonanță de Urgență! Anunțul făcut duminică seara
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08:51Actual
Milionara de la Pro TV. Prezentatoarea care a lăsat știrile pentru a-și face o afacere de mare succes

10:04Actual
Realitatea Plus, tocată mărunt. Amenzile curg pe bandă rulantă pentru postul lui Maricel Păcuraru

13 marExterne
Trump l-a pus la colț pe Zelenski după ce liderul Ucrainei a afirmat că trimite specialiști pe frontul din Orientul Mijlociu

09:34Actual
Femeia de la Metrorex care a stat pe post 46 de ani. Doamna Elena a ieșit la pensie după o activitate record

13:31Actual
Boala tăcută care face ravagii în România. Medicii avertizează că simptomele înșelătoare fac această afecțiune greu detectabilă

15:53Actual
Soarta lui George Simion a fost deja pecetluită. Un europarlamentar știe ce se va întâmpla cu liderul AUR în viitorul apropiat: „E pe cale de a ieşi din acest joc”

12:27Externe
Donald Trump îi trântește ușa în nas lui Zelenski. Președintele SUA nici nu concepe să primească ajutor din partea Ucrainei în războiul din Iran

11:52Actual
Ministrul Agriculturii le-a pus gând rău marilor retaileri. Cum vrea Florin Barbu să schimbe regulile jocului pentru supermarketurile din România

14:21Actual
Femeia care controlează averea uriașă a lui Cristi Borcea. Milionarul a dat cărțile pe față în privința celei care are control total asupra banilor săi: „Este singura femeie în care am încredere totală”

10:34Actual
Banca Transilvania rupe tot. Profitul realizat de compania bancară din România a înregistrat un profit istoric
Articole Similare

15:53Actual
Soarta lui George Simion a fost deja pecetluită. Un europarlamentar știe ce se va întâmpla cu liderul AUR în viitorul apropiat: „E pe cale de a ieşi din acest joc”

15:30Actual
Daniel Băluță, noul dușman al lui Ilie Bolojan. Primarul Sectorului 4 pornește războiul împotriva premierului României: „Și-a dovedit limitele și incapacitatea de a dialoga”

15:03Actual
Gigi Becali, atac devastator la adresa lui George Simion. Latifundiarul din Pipera deschide un nou episod în disputa cu liderul AUR: „Dacă sunteți suveraniști, apărați-vă, bă, singuri!”

14:21Actual
Femeia care controlează averea uriașă a lui Cristi Borcea. Milionarul a dat cărțile pe față în privința celei care are control total asupra banilor săi: „Este singura femeie în care am încredere totală”

13:31Actual



