Loc de parcare la preț de apartament cu 2 camere pentru cei din Sectorul 3! Robert Negoiță a stârnit o adevărată polemică după ce a făcut anunțul

Autor: Luciana Polite

Publicat: 03-06-2025 11:24

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Ideea lui Robert Negoiță din Sectorul 3 al Capitalei a stârnit iureș în Consiliul Local de Sector, după ce a anunțat că vrea să facă o parcare supraterană Park&Ride lângă Hala Laminor. Proiectul ar urma să coste 146 milioane de euro, iar un simplu loc de parcare se va vinde cu 77.000 de euro.

Proiectul lansat de edil ar urma să aibă 11 niveluri și 1.895 de locuri de parcare, dintre care 100 vor fi destinate persoanelor cu dizabilități și 10 pentru vehicule electrice. Bineînțeles, toate vor fi cu plată. Nu se știe cu cât se va și închiria un astfel de loc, dar cert este că a ieșit un mare scandal pe această temă.

Robert Negoiță

Pe de-o parte, cei din PSD, AUR și PMP au fost de acord și au votat „pentru”. La polul opus, PNL, USR, Forța Dreptei, REPER și SENS nici nu au vrut să audă de un astfel de proiect. Într-un an cu reduceri bugetare, când mai avem atât de puțin până să intrăm în criză, mulți au ieșit în față și l-au criticat pe Robert Negoiță.

CITEȘTE ȘI: Dulciurile pentru copii în care s-au găsit substanțe interzise, retrase urgent de la rafturi! Orice român a cumpărat, măcar o dată, de la marele brand

Ideea lui Robert Negoiță, respinsă cu vehemență de Ciprian Ciucu: „Cu acești bani facem un spital”

Printre cei care l-au criticat pe edilul din Sectorul 3 se numără și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, care a transmis: „Cu acești bani facem un spital”.

ciprian ciucu

Un refuz clar a venit și de la Andrei Baciu de la PNL, care a spus că a depus deja un proiect, alături de colegi, prin care să facă spital în loc de mega-parcarea promisă de Robert Negoiță.

„Credeți că este posibil ca în 2025 o primărie să construiască mii de locuri de parcare, iar prețul pentru un loc de parcare să fie de 77.000 de euro? Da, sună ireal! Da, este strigător la cer! Este o risipă aproape fără precedent. Se întâmplă în București 2025. Robert Negoiță, primarul de la Sectorul 3, asta vrea să facă. (…) Cu toții știm că România este în fața unor situații economice destul de complicate în care va trebui cel mai probabil să începem să strângem cureaua. În astfel de situații, încerci să faci economisiri. Nu să faci proiecte, locuri de parcare. (…).

Evident că nu putem să fim de acord cu așa ceva, motiv pentru care am depus deja la Primăria Sectorului 3 o hotărâre de Consiliu Local prin care schimbăm 'destinația' acestui proiect în a face un spital”, a transmis deputatul.

CITEȘTE ȘI: Casele și terenurile lui Dominic Fritz, edilul din Timișoara hotărât să-i ia locul Elenei Lasconi. Interimarul de la USR vrea șefie deplină

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri