Localitatea din România care nu are apă de o săptămână. Oamenii sunt disperați de situația creată în plină caniculă

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 20-07-2024 16:31

Actualizat: 20-07-2024 16:35

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Pe fondul caniculei care a lovit România în ultimele săptămâni, mai multe zone ale țării se confruntă cu o secetă fără precedent. Mai mult, unele localități au rămas fără apă potabilă. Printre acestea se numără și comuna Surani din județul Prahova, unde locuitorii nu mai au apă de peste o săptămână. 


Canicula a lovit din plin România în ultimele săptămâni,
temperaturile depășind frecvent pragul de 40 de grade Celsius. Căldura excesivă a produs însă o secetă fără precedent în mai multe regiuni ale țării. Printre zonele afectate de caniculă se numără și comuna Surani, situată la 43 de kilometri de orașul Ploiești. Aici, locuitorii nu mai au apă la robinete de peste o săptămână.
„Apa curge pe șanțuri, nu la robinete!” / „În comuna Surani nu e apă de opt – zece zile. Doar unii au… Alții nu… Apa curge pe șanțuri, nu la robinete, din cauza avariilor”, sunt câteva dintre comentariile locuitorilor comunei prahovene.

(VEZI ȘI: Suma uriașă pe care românii din diaspora au trimis-o în România. Care sunt țările de unde au venit cei mai mulți bani anul trecut)

Localitatea în care oamenii nu mai au apă la robinet de peste 8 zile. Explicațiile primarului


În ciuda faptului că locuitorii din Surani nu au apă de peste 8 zile, primarul comunei, Lucian Gabriel Bucur, susține că problema cea mai mare este lipsa presiunii la apă. Edilul a confirmat însă că în ultima săptămână au fost vreo 12 avarii pe raza localității, dintre care 9 sau 10 au fost deja remediate. El susține că problema legată de lipsa apei, în anumite zone din comună, este mult mai complicată.
„Au fost avarii în comună. În ultimele zile au venit echipele de la Hidro. Din vreo 12 avarii deja 9 – 10 au fost remediate.

Lipsa apei în anumite zone din comună, în special în zona de deal, nu este din cauza avariilor.

Problema principală este lipsa de presiune cu care este livrată apa. La stația Predeal- Sărari apa nu este pompată cu presiune pentru că este o singură pompă.

Am luat legătura cu reprezentanții de la Hidro Prahova. Chiar astăzi s-au prezentat doi reprezentanți pentru a identifica problemele apărute în furnizarea apei, pentru ca toată lumea să aibă apă.

Motivul este că din momentul în care a avut loc preluarea sistemului de alimentare de la Șoimari – Matița (n.r. Păcureți) s-a redus cantitatea de apă care a ajuns la Surani.

Eu am propus ca pentru alimentarea de la Șoimari și Matița să fie construit un bazin separat, astfel încât apa să ajungă, cu presiune, și la Surani, pentru a nu mai avea problema asta cu lipsa de presiune”, a declarat Lucian Gabriel Bucur, primarul comunei Surani.

(NU RATA: Nicușor Dan a găsit soluția pentru ca bucureștenii să combată canicula: „Dai prin calorifer o apă rece”)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri