Despre existența Raiului și a Iadului se vorbește de mii de ani, dar în lipsă de „dovezi”, rămân locuri ale percepției spirituale, nu ale hărților. Recent, un doctor în fizică, matematică și astronomie a încercat să arate unde ar fi locul magic unde ajungem după moarte. A venit cu o ipoteză, dar nu este singurul care s-a aventurat pe acest tărâm străin, în decursul istoriei.
Michael Guillen, fost profesor la Harvard, a folosit expansiunea universului și ideea de orizont cosmic pentru a calcula unde este raiul. Potrivit interpretărilor sale, s-ar afla la circa 273 de miliarde de trilioane de mile față de Pământ. Nu am putea ajunge acolo niciodată, cu niciun fel de aparatură, ca urmare a vitezei luminii. Nu este un rezultat care să fie acceptat de comunitatea științifică.
Acum un secol, în Scientific American, apăreau texte care se voiau a fi științifice, în care se spunea că Raiul ar fi în Soare. În interiorul său, ar fi un glob mare de lumină. Desigur, nimeni nu putea demonstra o asemenea idee, era doar o speculație.
Mai demult, în Mesopotamia sau în urmă cu 2.000 de ani, se vorbea despre „cele 7 ceruri”, cel de sus fiind Raiul. Erau povești prin care oamenii încercau să-și explice necunoscutul prin cuvinte.
CITEȘTE ȘI: Alertă alimentară! Lapte praf consumat de mii de bebeluși, rechemat, din nou, în magazine
Unde este Raiul, conform Sfintei Scripturi
Potrivit Doxologia, în Sfânta Scriptură, Raiul se mai numește și Paradis și locul său este la răsărit. În limba persană, paradisul înseamnă grădină plină de saduri şi flori, iar în limba ebraică, raiul se zice „Pardos”. Teofilact al Bulgariei şi Sfântul Nicodim Aghioritul spun să nu se confunde raiul cu cerul, pentru că altul este cerul şi locul raiului.
Sfântul Vasile cel Mare nu arată locul geografic unde a fost anume, dar notează „Deci acolo a sădit Dumnezeu raiul unde nu era sila vânturilor, nu nepotrivire a celor patru stihii şi patru vremi ale anului, nu grindină, nu trăsnete care lovesc, nici îngheţare de iarnă, nici umezeală de primăvară, nici înfocare de vară, nici uscăciune de toamnă... Acolo floarea nu puţină vreme străluceşte..., buna mireasmă este fără de saţ, frumoasa vopseală veşnic străluceşte...
Acolo sunt neamuri şi feluri de păsări, care prin floarea aripilor şi prin dulcea viersuire a glasului, dulceaţă pre minunată adaugă celor ce se văd, încât să se ospăteze omul prin toate simţirile: pe unele văzându-le, pe altele auzindu-le, pe altele pipăindu-le, pe altele mirosindu-le şi din altele gustând”. (Hexaimeron, Cuvânt pentru rai).
