În multe zone din România, în special în satele izolate de munte sau în cele din câmpia sudică, casele vechi moștenite de localnici sunt scoase la vânzare la prețuri în creștere. Fenomenul vine în contextul în care sute de așezări riscă să dispară în următorii ani, pe fondul depopulării accentuate și al lipsei de oportunități economice.
Pe măsură ce populația îmbătrânește și tinerii se mută la oraș sau în străinătate, gospodării altădată pitorești au rămas în paragină. Vizitatorii găsesc frecvent în satele de munte case din piatră, lemn sau cărămidă părăsite de decenii, iar imaginea lor stârnește nostalgie, dar și tristețe.
Prețuri tot mai mari pentru casele părăsite
Paradoxal, chiar și locuințele aflate în ruină au ajuns să fie listate la prețuri ridicate.
În satele din Bărăgan sau sudul țării, cele mai modeste case de chirpici și nuiele, ridicate în anii ’60, se vând cu cel puțin 5.000 de euro, deși nu au apă, gaze sau canalizare și uneori nici curent electric.
În zonele montane, unde peisajul atrage cumpărători, casele vechi din Maramureș, Hunedoara sau Caraș-Severin pornesc de la 10.000 de euro, chiar dacă multe dintre ele necesită renovări capitale.
Proprietarii mizează pe relieful atractiv și pe interesul tot mai mare al celor care vor să transforme aceste locuințe în case de vacanță sau pensiuni.
Costuri de renovare mai mari decât prețul de vânzare
Specialiștii atrag atenția că investițiile necesare pentru a aduce aceste case la un standard locuibil pot depăși cu mult prețul de achiziție.
Printre cheltuielile frecvente se numără:
refacerea fundației și consolidarea pereților;
înlocuirea instalațiilor electrice vechi de zeci de ani;
schimbarea acoperișului și a tâmplăriei;
racordarea la apă, gaz și canalizare;
instalarea unor sisteme moderne de încălzire și siguranță.
În plus, izolarea satelor face ca lucrările să fie mai costisitoare, iar accesul dificil, mai ales pe timp de iarnă, descurajează mulți potențiali cumpărători.
Modelul european, case la un euro, refuzat în România
În alte state din Europa, autoritățile au încercat să combată depopularea satelor prin inițiative radicale. Italia a devenit celebră pentru programul „case la 1 euro”, lansat la sfârșitul anilor 2000.
Potrivit publicației Dispatches Europe, aceste campanii s-au extins în zeci de localități, de la nord la sud și până în insulele Sicilia și Sardinia. Regula este simplă: casele părăsite sunt vândute la preț simbolic, dar cumpărătorii trebuie să investească sume importante în renovare și să respecte termene clare, de obicei trei ani.
În multe cazuri, la licitații, prețurile cresc peste simbolicul un euro, însă tot rămân atractive pentru străini și nomazi digitali.
„Poți arunca o săgeată pe harta Italiei și aproape oriunde va nimeri există o inițiativă de case la 1 euro”, notează Dispatches Europe, subliniind că regulile diferă de la un sat la altul.
Croația și Franța, inspirate de modelul italian
Fenomenul a fost preluat și de alte state. În Croația, satul Legrad, situat la granița cu Ungaria, a scos la vânzare case abandonate pentru doar o kuna (aproximativ 16 cenți). Condițiile impuse cumpărătorilor sunt stricte: vârsta sub 40 de ani, stabilitate financiară și obligația de a păstra locuința timp de cel puțin 15 ani. Autoritățile locale acoperă și 20% din costurile de renovare, până la 5.000 de euro.
În Franța, orașul Saint-Amand-Montrond a lansat o inițiativă similară. Regulile prevăd ca noii proprietari să locuiască efectiv în case și să înceapă lucrările în cel mult șase luni, finalizându-le într-un termen de doi ani.
Japonia și extinderea fenomenului global
Inițiative asemănătoare s-au extins și dincolo de Europa. Japonia se confruntă cu problema „akiya” – case abandonate în masă, pe fondul scăderii populației. Și aici, autoritățile încearcă să stimuleze relocarea tinerilor prin vânzarea locuințelor la prețuri simbolice.
Publicații internaționale precum Investigative Europe și Financial Times au analizat impactul fenomenului. Potrivit FT, Sicilia a devenit un „punct fierbinte” al caselor la 1 euro, atrăgând investitori străini și turiști interesați de proprietăți istorice.
Investiții obligatorii și riscuri
Chiar dacă ideea pare atractivă, experții atrag atenția că adevăratul cost al unei case la 1 euro se măsoară în zecile de mii de euro necesare pentru restaurare.
„Oamenii rareori dau ceva de valoare gratis sau chiar pentru un euro. (…) Locuințele revin înapoi la municipalități dacă noii proprietari nu își respectă partea de înțelegere”, avertizează Dispatches Europe.
Astfel, cumpărătorii trebuie să dovedească nu doar resurse financiare, ci și planuri clare de utilizare, fie pentru locuire permanentă, fie pentru turism.
