În anii ’70, Nicolae Ceauşescu a decis să construiască primul zgârie-nori din România. Puţini români ştiu unde se află sau povestea din spatele clădirii. A fost gândită ca un palat administrativ şi, spre mirarea multora, nu este în Bucureşti, Iaşi, Constanţa sau Timişoara. Citeşte şi Românul care avea o avere uriaşă pe vremea comunismului. L-a trădat pe Nicolae Ceauşescu fără milă, cum a strâns atâţia bani
Unde a construit Nicolae Ceauşescu primul zgârie-nori din România
La începutul anilor 1970, Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se construiască un zgârie-nori în România. Se spune că celebrul serial Dallas l-ar fi inspirat pe dictator, aşa că planul a fost imediat pus în aplicare. Astfel, între 1972 şi 1984 s-a ridicat semeţ Palatul Administrativ din Satu Mare. Nici banii nu au fost o problemă, fostul preşedinte al României fiind dispus să plătească cele trei miliarde de dolari (la cursul de atunci) pentru ridicarea clădirii concepute de arhitectul Nicolae Porumbescu din Iași, asistat de Ludovic Gyure din Satu Mare. Cu o înălţime de 97 de metri şi 15 etaje, acesta are trei turnuri diferite, simbolizând astfel armonia etnică dintre români, germani şi maghiari, care locuiesc de sute de ani în oraşul din nordul ţării. Sătmărenii nu au fost, însă, mulţumiţi de stilul ales de conducerea vremii. Construcţia tipică ţărilor comuniste este austeră şi rigidă, iar astăzi doar aduce aminte de o perioadă atât de tristă din istoria României. Cei peste 1.000 de muncitori care au trudit pentru ridicarea Palatului Administrativ , primul zgârie-nori din România, au întâmpinat mari probleme. Pentru că s-a decis ca acesta să fie construit pe malul Someşului, turnarea fundaţiei a fost o adevărată provocare. Mai bine de doi ani s-au chinuit inginerii să găsească o soluţie pentru solul nisipos din zonă. Lucrările la gigantul de peste 12.000 de metri pătraţi s-au încheiat în 1984, devenind rapid un punct de reper în judeţul Satu Mare. [caption id="attachment_344296" align="alignnone" width="600"]
Palatul Administrativ din Satu Mare, primul zgârie-nori din România. Sursa foto: Satmareanul.net[/caption]
Ce adăposteşte Palatul Administrativ din Satu Mare
Primul zgârie-nori din România a rămas în picioare parcă pentru a reaminti tuturor celor care îl văd de epoca ceauşistă. Astăzi, adăposteşte mai multe instituţii ale administraţiei publice: Consiliul Județean, Prefectura, Primăria Satu Mare, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, dar şi un amfiteatru situat la 66 de metri înălţime, De aici, se vede oraşul Satu Mare în toată splendoarea sa. Pe partea dreaptă se poate observa oraşul vechi, iar pe stânga cartierele de locuinţe Micro. Amfiteatrul trebuia să aibă 400 de locuri, dar a rămas neterminat. La fel ca Muzeul PCR care ar fi trebuit construit chiar la ultimul etaj.
“Interesant este că originalitatea lui vine tocmai din stranietate, din unicitatea lui. Cu toate că el se înscrie într-un curent arhitectonic din întreaga lume. Primăria din Boston, Teatrul Regal din Londra sau câteva clădiri şi hoteluri din Singapore sau Malaezia poartă exact aceeaşi amprentă arhitecturală, şi anume a arhitecturii brutaliste, dezvoltată foarte mult mai ales în epoca regimului comunist. Unii contestă palatul spunând că arhitectul nu a respectat regulă de aur a proporţiilor, dar alţii spun că frumuseţea acestei construcţii vine tocmai din unicitatea să. Ea nu seamănă cu nicio altă clădire din lume, cu toate că face totuşi parte dintr-un curent artistic mondial”, a explicat Felician Pop, care a fost administratorul clădirii mai mulţi ani.


















