Locurile de muncă pentru care se luptă tinerii din România. Domeniul care suferă cel mai mult la acest capitol

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 12-10-2024 20:07

Actualizat: 12-10-2024 20:12

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

În urmă cu câteva zile, mai multe târguri de joburi pentru absolvenți au fost organizată în câteva orașe ale țării, printre acestea numărându-se și Constanța. Tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă au avut de unde alege, însă doar 5% din posturile disponibile au fost destinate celor cu studii superioare. Totuși, un domeniu este ocolit de majoritatea tinerilor, criza de personal cu care se confruntă fiind tot mai acută.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți s-a organizat în mai multe orașe ale țării, în total fiind puse la dispoziție aproape 20.000 de joburi. La Constanța, tinerii care au căutat de muncă au avut de unde alege, însă din toate posturile disponibile, doar 5% au fost destinate celor cu studii superioare. Restul joburilor au fost rezervate pentru poziții care necesită calificări practice sau experiență directă în diverse domenii.

„Sunt disponibile 513 locuri de muncă puse la dispoziţie de 25 de agenţi economici din judeţul Constanţa”, a explicat Adelina Vlad, purtător de cuvânt al AJOFM.

Zeci de tineri au venit să-și caute un loc de muncă pe placul lor și care să-i avantajeze cât mai mult. Unii au evitat însă posturile ce presupun efortul fizic.

„Îmi caut un loc de muncă. Orice să nu conţină foarte mult condiţie fizică că eu sunt diabetic şi nu am prea am voie”, a declarat un tânăr.

Cele mai căutate meserii și posturi oferite tinerilor care nu au studii superioare, în cadrul târgului de la Constanța, au fost cele de șofer de autobuz, manipulant mărfuri, agent servicii clienți și lucrător comercial.

(CITEȘTE ȘI: Muncitorii străini iau cu asalt România. Tot mai mulți antreprenori din țara noastră apelează la serviciile lor: „Ei se adaptează în orice condiții”)

Locurile de muncă pe care le evită tinerii din țara noastră

Totuși, tinerii din țara noastră evită locurile de muncă din domeniul HoReCa, hotelierii reclamând cea mai mare criză de personal din ultimii 30 de ani pe litoralul românesc. Mai exact, aproximativ 99% dintre hotelurile și restaurantele de la malul mării au doar jumătate din câți angajați ar avea nevoie. Mai mult, în ciuda faptului că ofertele sunt atrăgătoare, nimeni nu se înghesuie să vină la interviuri.

„Operatorii din HoReCa sunt în căutare de soluţii şi aducere de forţă de muncă din alte ţări. S-a dovedit a fi o soluţie care să ne ajute foarte mult”, dezvăluie Corina Martin, președinte patronatul Resto Litoral.

În privința locului de muncă ideal, aproximativ 31% dintre angajații români susțin că un salariu corect are cea mai mare importanță, în timp ce 22% menționează necesitatea de a beneficia de program flexibil, cu posibilitatea de lucru de la distanță. Doar 16% apreciază o echipă alcătuită din colegi competenți şi dornici să ajute.

(NU RATA: Ce salariu are un polițist local în România. Cerințele pentru angajare în rândul instituției sunt minime, iar veniturile diferă)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri