Locurile de muncă spre care se îndreaptă românii în vremurile de criză. Nu sunt cele mai bine plătite joburi din lume, dar angajatorii oferă stabilitate

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 24-08-2025 16:47

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Experţii în Resurse Umane au încercat să afle care sunt domeniile spre care se îndreaptă românii aflaţi în căutarea unui loc de muncă stabil, şi nu neapărat a unui salariu foarte mare, dar care să vină pe o perioadă limitată.

Sondajul eJobs a relevat că românii preferă sănătatea, sectorul public și industria alimentară pentru stabilitate, în timp ce HoReCa și turismul rămân domenii fragile.

Oamenii caută siguranţa jobului

Pe fondul incertitudinilor economice, românii caută siguranță atunci când își aleg un loc de muncă. Sectorul medical, atât cel privat, cât și cel de stat, este văzut drept cel mai rezistent în fața incertitudinilor financiare, fiind indicat de aproape 27% dintre respondenți, conform sondajului citat de Adevarul.

Respondenții „nu fac neapărat parte din sistemul medical, dar se gândesc care ar fi sectoarele cu cel mai ridicat nivel de stabilitate în contextul incertitudinilor economice”, a spus Ana Călugăru, șef de comunicare Ejobs România, pentru sursa amintită.

Cele mai nesigure locuri de muncă

La polul opus, cele mai instabile joburi sunt imobiliarele, turismul, asigurările și HoReCa.

„Vedem tot mai pregnantă la candidați această nevoie de stabilitate atunci când își caută un job. Au nevoie să știe că angajatorul le oferă siguranța unui loc de muncă pentru o perioadă îndelungată de timp și că nu există riscul de a rămâne fără venituri mai ales în acest context pe care îl traversăm”, afirmă Ana Călugăru, Head of Communications eJobs.

Unde se angajează românii

În prezent, job-urile din retail conduc topul aplicărilor pe platformă, reflectând atât cererea ridicată a angajaților, cât și activitatea intensă a angajatorilor din acest sector.

„Angajatorii din aceste domenii sunt și cei mai activi: job-urile din servicii, call center BPO, zona de transport și logistică ar fi cele mai căutate în această perioadă”, a spus Ana Călugăru.

Altfel, conform altui studiu, 1 din 3 români consideră că angajarea într-un nou rol ar fi dificilă, iar peste jumătate dintre respondenții unui studiu ar rezista financiar mai puțin de 3 luni fără un loc de muncă.

La întrebarea „Ai economii care să îți permită să supraviețuiești fără job?”, doar 16% au spus că ar putea rezista mai mult de 6 luni. În schimb, aproape 24% au spus că au resurse doar pentru 1–3 luni, iar 33% nu au deloc o rezervă stabilă.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri