Lovitură cruntă pentru toți șoferii români! Poliția Locală va beneficia de puteri sporite

Autor: Ion Motea

Publicat: 06-05-2022 10:04

Actualizat: 06-05-2022 10:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Potrivit unui proiect de lege despus la Senat, polițiștii locali vor putea aplica amenzi de până la 2.900 de lei proprietarilor care împrumută mașina și nu vor transmite informații despre identitatea șoferului.


 




Proiectul de lege de la Senat, care vizează, de fapt, modificarea Codului rutier (OUG 195/2002), va obliga proprietarii de mașini să dea detalii privind șoferul, în cazul în care le împrumută, și polițiștilor locali, nu doar celor de la rutieră, așa cum e acum.

„La solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice”, va apărea în Codul rutier, dacă măsurile cuprinse în proiectul de față vor ajunge să se aplice.

 


Dacă vor ignora solicitările poliției, indiferent dacă vorbim despre cea locală sau cea rutieră, proprietarii de mașini vor putea primi amenzi din clasa a patra de sancțiuni, adică între nouă și 20 de puncte-amendă. Ținând cont de faptul că punctul-amendă are valoarea de 145 de lei, sancțiunile pot ajunge la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei.


 


În acest caz, al refuzului furnizării de informații despre șofer, amenda va putea fi aplicată atât de polițiști rutieri, cât și de cei locali. E important de amintit aici că, potrivit schimbărilor apărute la Codul rutier în prima parte a anului, amenzile pentru această abatere trebuie achitate integral, adică lor nu li se aplică regula plății a jumătate din minimul amenzii în cel mult 15 zile.

De principiu, așa cum a fost stabilit în iarnă, datele personale ale șoferului de ocazie ce trebuie comunicate autorităților sunt numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, numărul și seria actului de identitate.

 


Inițiatorii proiectului motivează propunerea prin faptul că, acum, polițiștii locali nu pot identifica șoferii care încalcă regulile privind oprirea, staționarea ori parcarea vehiculelor și nu pot aplica, așa cum stabilește Legea 155/2010 a poliției locale, sancțiuni pentru aceste abateri.


 


“În considerarea faptului că polițiștii locali vor avea competența de a solicita datele de identificare ale conducătorilor autovehiculelor oprite/ staționate/ parcate neregulamentar, se va reduce numărul de încălcări ale normelor legale privind oprirea/ staționarea/ parcarea, având în vedere și faptul că sancțiunile pentru necomunicarea datelor de identificare ale conducătorilor autovehiculelor sunt mai mari decât cele pentru oprirea/ staționarea/ parcarea neregulamentară”, subliniază parlamentarii, conform avocatnet.ro.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial.

Vezi și:


Vești importante pentru sute de mii de români! Vor avea parte de noi beneficii



Vești bune pentru românii care vor să își cumpere o mașină nouă! Statul le întinde o mână de ajutor


Olguța Vasilescu vrea să-i ia fața lui Emil Boc! Mutarea pregătită în 2022



Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri