A fost adoptată o nouă lege care va aduce mai multe beneficii consumatorilor, mai pe scurt, aceștia vor putea să-și rezolve conflictele cu instituțiile financiare la tribunal. Noua lege a fost adoptată în urma mai multor abuzuri ale băncilor.
Legea face referire la blocarea modalităţii prin care instituţiile financiare îi forţau pe clienţi în arbitraj în disputele legate de conturile bancare sau de credit.
Potrivit ZF, decizia luată de Biroul pentru Protecţia Consumatorului ar urma să dea o lovitură puternică băncilor şi altor instituţii financiare, permiţându-le consumatorilor să se unească în procese care ar putea să coste instituţiile miliarde de dolari.
“Partea frumoasă din sistemul nostru de justiţie este că nimeni, indiferent cât de mare şi puternic este, nu ar trebui să scape fără să fie tras la răspundere dacă încalcă legea”, a spus Richard Cordray, directorul agenţiei.
Noua reglementare, care ar putea intra în vigoare anul viitor, va aduce cu siguranţă o furtună politică la Washington. Atât administraţia Trump, cât şi republicanii, au încercat să folosească agenţia pentru protecţia consumatorilor în domeniul financiar ca parte dintr-un efort mai amplu de a simplifica reglementările asupra industriei financiare.
”Reglementarea ar trebui respinsă cu vehemenţă de Congres, potrivit Congressional Review Act”, a spus Jeb Hensarling, un republican din Texas care a condus asaltul care ar fi trebuit să slăbească autoritatea agenţiei. ”În ultimele alegeri, americanii au votat să dreneze mlaştina din Washington de birocraţi capricioşi, care nu sunt traşi la răspundere, şi vor să controleze vieţile oamenilor”, a adăguat el.
Potrivit Congressional Review Act, o lege din 1996 care a fost rar folosită înainte de actualul congres, s-a angajat să întoarcă 14 legi din administraţia Obama. Potrivit amendamentului, reprezentanţii au la dispoziţie 60 de zile să blocheze legea.
Lovitură de proporții pentru bănci! O nouă lege intră în vigoare
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



