Lovitură de teatru! Ce anunță Jandarmeria Română

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 01-10-2020 10:06

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Lovitură de teatru! Dacă într-un prim comunicat Direcția Generală de Jandarmi a Muncipiului București anunța că nu s-a pătruns în camera în care erau depozitate materiale electorale, acum DGJMB informează că acea încăpere a fost desigilată la cererea președintelui Biroului Electoral de Sector.


Încăperea în care sunt depozitate materialele electorale a fost desigilată la cererea președintelui biroului electoral, jandarmul întocmind, de fiecare dată, în acest sens un proces-verbal de predare-primire a încăperii respective. Precizăm faptul că accesul în încăperea respectivă este permis doar cu acordul președintelui biroului electoral de sector, iar incinta este luată în protecție după sigilare.

Persoanele care au intrat în clădirea în care se află și Biroul Electoral, au fost legitimate și nu li s-a permis accesul în zonă acestea părăsind incinta. Nimeni nu a pătruns în zona restricționată
”, a explicat Jandarmeria, în cadrul unui comunicat de presă.

Vezi și

Întrebarea-cheie la care trebuie să răspundă cei surprinși pe camerele de supraveghere de la BES 1

Veste bună pentru tinerii care vor să își achiziționeze o locuință. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat


EXCLUSIV S-a lăsat cu bătaie după votare! Acuze dure: ‘Oamenii primarului PNL l-au desfigurat’
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri