Lovitură de teatru pe prima scenă economică a țării. Falimentara Tarom ar putea fi preluată de Poșta Română

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 04-06-2025 12:02

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Tarom, compania aeriană a statului care a mers numai pe pierdere în ultimii 20 de ani, este aproape de faliment. Însă, o soluție salvatoare se întrevede la orizont. Într-un discurs surprinzător pentru un șef de companie a statului, Valentin Ștefan, CEO al Poștei Române, a sugerat că firma pe care o conduce, aflată în plin proces de restructurare, are capacitatea și este interesată să integreze Tarom.

Conform informațiilor Economica, există discuții în derulare ale conducerii Poștei Române cu privire la restructurarea și eficientizarea Tarom.

Poșta Română crede că este un exemplu bun pentru o companie de stat

Executivul Poștei a făcut declarația privind Tarom o conferință internațională dedicată susținerii piețelor libere. Șeful companiei de stat a invocat nevoia unei mai mari deschideri către piață și a unor reglementări mai flexibile. Valentin Ștefan a admis că, la prima vedere, pare un nonsens ca o companie de stat să se poată autosusține, dar exemplul său arată că se poate.

„Poșta Română își susține întreaga activitate din fonduri proprii. (...) Scopul nostru e clar: funcționare eficientă, echilibru financiar și capacitate de adaptare. În ultimii ani, am arătat că se poate administra performant chiar și o infrastructură națională complexă, cu un impact social semnificativ. Totuși, progresul e îngreunat de obstacole instituționale adânc înrădăcinate. Nu e vorba doar de reglementări sectoriale. Sunt blocaje în procesele decizionale, bariere în investiții și lipsă de flexibilitate în organizare. Toate acestea reduc capacitatea de a moderniza rapid și coerent”, a spus Valentin Ștefan la eveniment.

Referitor la Tarom, șeful Poștei a explicat de ce i se pare foarte viabilă achiziționarea companiei aeriene:

„Listarea companiilor de stat la bursă ar putea schimba radical acest model. Înseamnă reguli clare, evaluări obiective și responsabilitate asumată. (...). În cazul nostru, există o compatibilitate naturală cu TAROM în zona logistică, ceea ce ar putea duce la o folosire mai inteligentă a infrastructurii publice”.

CITEȘTE ȘI: Poşta Română a dat oameni afară, iar acum ameninţă că atacă puternic competitorii din piaţa de curierat

În trecut s-a mai încercat vânzarea TAROM

Ideea listării TAROM nu este nouă. În anul 2011, Guvernul a aprobat vânzarea la Bursă a 20% din acțiunile companiei. Decizia a rămas doar la stadiul de intenție până în 2015, când guvernul Victor Ponta demarase negocierile pentru vânzarea unui pachet de 51% din capitalul social al TAROM. Sorin Grindeanu, ultimul ministru al Transporturilor, declara acum o lună că TAROM a încheiat 2024 cu profit, dar nu a precizat și cât.

TAROM a transmis luna trecută, la solicitarea sursei citate, că situațiile financiare nu erau încă încheiate. 2007 a fost ultimul an cu profit pentru compania aeriană de stat. În 2023, societatea a realizat o cifră de afaceri de 1,25 de miliarde de lei, raportând o pierdere de 87 de milioane de lei. Rezultatele din primul semestru al anului 2024 arătau o ușoară îmbunătățire. Față de prima jumătate din 2023, veniturile sunt mai mari cu 12 milioane de lei. Tot pentru primul semestru din 2024, TAROM a raportat un profit de 166,8 milioane de lei, față de o pierdere de peste 50 de milioane de lei raportată pentru primul semestru din 2023.

CITEȘTE ȘI: Scandal mare între TAROM și Wizz Air. Cele două companii aviatice își aduc acuzații grave și oferă publicului informații spectaculoase despre conflict

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri