Lovitură decisivă încasată de Victor Ponta! S-a decis! E pierdut definitiv

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 14-07-2020 11:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Este oficial! Fostul premier Victor Ponta a încasat o lovitură decisivă de la magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.


ÎCCJ a respins definitiv cererea prin care fostul premier Victor Ponta a solicitat anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras în anul 2016 titlul de doctor în drept.


Instanţa supremă a respins, luni, recursul lui Victor Ponta şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti din februarie 2017, instanţa care a confirmat atunci retragerea titlului de doctor, potrivit
Agerpres.


„Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ponta Victor Viorel împotriva sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă", se arată în decizia Instanţei supreme.


Pe 1 august 2016, ministrul Educaţiei la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta.

"Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003", se arăta în ordinul emis de Mircea Dumitru.

Ordinul ministrului Educaţiei a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.

Ponta a deschis atunci două procese în instanţă, în care a cerut suspendarea, respectiv anularea ordinului ministrului Educaţiei, însă acţiunile sale au fost respinse.

După deschiderea proceselor, Baroul Bucureşti a suspendat discuţiile privind excluderea fostului premier din avocatură, care a fost cerută de europarlamentarul Monica Macovei.

Vezi și

Nelu Tătaru a dat lovitura! Afacerea soției sale aduce familiei sume impresionante

EXCLUSIV Atenție, Marcel Vela! Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei vinde halate de protecție, pe Olx

Marcel Vela vrea să scoată ‘Doi și-un sfert’ la vedere! Ordinul pe care îl pregătește
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri