Lovitură devastatoare pentru Ion Iliescu! Fostul președinte a rămas fără certificatul de revoluționar și privilegii

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 26-03-2025 14:14

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Tribunalul București a anulat certificatul de revoluționar al lui Ion Iliescu, ca urmare a unei cereri depuse de Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist. Astfel, fostul președinte pierde unul dintre cele mai controversate titluri obținute după căderea regimului comunist.

Decizia instanței survine după aproape 2 ani de proceduri legale. Instituția guvernamentală a solicitat anularea certificatului LRM-I, seria 00011, acordat lui Iliescu, magistrații acceptând cererea.

Fostul activist comunist a rămas fără certificatul de revoluționar

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâtul Iliescu Ion. Anulează certificatul preschimbat de luptător remarcat prin fapte deosebite LRM-I seria 00011 emis pe numele pârâtului”.

tablouri ion iliescu

Astfel, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist a stabilit că fostul președinte nu îndeplinea cerințele legale pentru a primi acest titlu.

Conform unui raport intern, comisia a examinat CV-ul public al fostului președinte FSN, precum și informațiile disponibile în presă. S-a constatat că a fost un membru activ al Partidului Comunist Român (PCR), iar funcțiile de conducere pe care le-a deținut contravin legislației ce reglementează acordarea titlului de revoluționar.

„În 1971, a deținut funcția de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcția de conducere deținută la UTC al PCR. (…) De prevederile legii nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 – 1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere (…) ale PCR”, se mai scrie în documentul citat.

CITEȘTE ȘI: Lista preşedinţilor României, după Revoluţia din 1989. Cine sunt cei patru politicieni care au ajuns la Cotroceni

Ce beneficii a pierdut fostul președinte al României

Certificatul de revoluționar oferă numeroase avantaje: scutiri de taxe, transport gratuit, acces la tratamente și medicamente fără costuri, prioritate la locuințe și posibilitatea de a cumula pensia cu alte venituri.

În anul 2022, au început demersurile pentru retragerea titlului, Asociația 21 Decembrie solicitând oficial anularea certificatului. Organizația susține că fostul președinte nu numai că nu a luptat împotriva regimului comunist, ci a fost parte integrantă a acestuia. În acest sens, faptele din dosarul Revoluției au fost invocate ca argumente suplimentare.

Ion Iliescu a condus România în 3 mandate: imediat după căderea lui Ceaușescu, ca președinte al FSN, apoi în urma alegerilor prezidențiale, perioadele 1992–1996, respectiv 2000–2004. A fost trimis în judecată în ambele dosare legate de Revoluție, însă anchetele au fost returnate de instanță la Parchetul Militar pentru completări.

În dosarul Revoluției, procurorii militari au arătat că Iliescu a dirijat o amplă operațiune de manipulare pentru a-și legitima ascensiunea la putere și înlocuirea regimului comunist.

„A inițiat o operațiune sistematică de inducere în eroare a opiniei publice (…), consecința fiind un număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferințe psihice, lipsiri grave de libertate” se mai observă în aceleași acte oficiale.

CITEȘTE ȘI: Tablourile cu Ion Iliescu vor fi scoase la licitație pentru sume piperate. Prețul de pornire pentru o pictură a fost deja anunțat


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri