Vladimir Putin primește încă o lovitură. Uniunea Europeană (UE) a adoptat luni cel de-al 12-lea pachet de sancţiuni impuse Rusiei.
Printre sancțiuni se află și interzicerea importurilor de diamante ruseşti în Uniunea Europeană.
Statele membre UE au aprobat acest nou pachet vineri, în marja unui summit european, însă nu a fost adoptat îm mod oficial din cauza unei rezerve a Austriei, ridicată luni.
Interdicţia UE vizează diamantele naturale şi sintetice şi bijuterii - începând din ianuarie -, iar diamante ruseşti tăiate în alte ţări - începând din septembrie 2024.
Este vorba despre al 12-lea pachet de sancţiuni de la invazia Ucrainei, la 22 februarie 2022.
”Susţinem în continuare Ucraina împotriva tuturor aşteptărilor”, salută pe X preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von de Leyen.
Moscova este acuzată de faptul că-şi finanţează o parte a Războiului din Ucraina cu ajutorul comerţului profitabil al diamantelor - care reprezintă o cifră de afaceri de aproximativ patru-cinci miliarde de dolari pe an.
Belgia şi-a ridicat reticenţele cu privire la aceste sancţiuni, decise de statele membre G7 care au propus soluţii prin intermediul unui sistem de urmărire cu scopul de a le face eficiente fără a afecta industria, înfloritoare la Antwerpen (nord-vest), scrie news.ro
Lovitură după lovitură pentru Vladimir Putin! Uniunea Europeană adoptă al 12-lea pachet de sancţiuni impuse Rusiei
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



