Lovitură dură pentru fostul președinte al Camerei Deputaților! Tribunalul București l-a condamnat

Autor: Veronica Niță, redactor

Publicat: 03-02-2020 16:15

Actualizat: 03-02-2020 15:58

Tribunalul București l-a condamnat, luni, pe fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul de trafic de influență.


Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.


Judecătorii de la Tribunalul București au dispus și menținerea măsurii asigurătorii până la concurență sumei de 62.143 lei.


La ultimul termen al procesului, din 20 ianuarie, un procuror de la DNA a cerut că Zgonea să fie condamnat la o pedeapsa orientată spre mediu, cu circumstanțe agravante.


În ultimul cuvânt în față instanței, Valeriu Zgonea a spus că este nevinovat și a cerut să fie achitat.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 - aprilie 2013, când îndeplinea funcția de președinte al Camerei Deputaților și era vicepreședinte al PSD, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de Dumitru Dobrică, consilier județean în Buzău, privind primirea de foloase necuvenite, în schimbul numirii fiicei acestuia într-o importantă funcție publică.

Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dobrică foloase necuvenite în suma totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.

Astfel, Dobrică ar fi plătit în 2013 o excursie la Viena și bilete la concerte pentru Zgonea.

Conform DNA, la dată de 22 aprilie 2013, că urmare a demersurilor făcute de Valeriu Zgonea, fiica lui Dobrică a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Apoi, tot că urmare a demersurilor făcute de Zgonea, fiica lui Dobrică și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la dată de 23 ianuarie 2014, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Dumitru Dobrică a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA, care nu a fost acceptat de către judecători, anunță ziare.com.

 

Vezi și Tot mai mulți magistrați vor să se pensioneze

Se dau noi tichete- Cine poate primi mii de lei


Afacere de milioane! Fraţii Dedeman au bă

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri