În urmă cu aproximativ o lună, Mugur Mihăescu a fost oprit de jurnaliștii care i-au adus la cunoștință că încasează bani de chirie de la stat, din postura de parlamentar. Patronul de localuri din Centrul Vechi al Capitalei are o locuință în Ilfov, fapt care nu ar justifica deloc chiria pe care oricum nu o are. După ce cazul a fost făcut public, iată că atât politicianul de la AUR, cât și colegii săi, rămân fără acești bani.
Joi, 24 iulie, Nicușor Dan a promulgat legea prin care senatorii și deputații nu vor mai primi această formă de venit. Își iau rămas-bun de la banii de chirie dacă ei sau soțiile au locuințe deținute atât în București, cât și în Ilfov. Pe de altă parte, legea nu spune nimic de proprietățile trecute pe numele copiilor sau ale altor rude.

Indemnizația de chirie este destul de generoasă. Poate ajunge chiar și la 4.600 de lei, sumă care a tot crescut în ultimii ani. Conform Europa Liberă, 270 de deputați din cei 331 din Parlamentul României primesc bani pentru chirie în București, chiar dacă aveau unde să locuiască, așa cum este și cazul lui Mugur Mihăescu.
Mugur Mihăescu susține că nu știa că primește, din partea statului, bani de chirie. Explicația membrului AUR
Vreme de 6 luni, fostul comediant a încasat câte 4.000 de lei pe lună pentru o chirie pe care nu o plătește, din moment ce are unde să locuiască. În apărarea sa, spune că nu înțelegea de ce primește banii și că este dispus să-i doneze pentru cauze caritabile.

„Eu nu am apartament în Bucureşti, eu am o casă în Ilfov. Eu nu am nicio problemă să donez această sumă pe care am încasat-o unui eveniment de caritate, pentru copii. (...) Noi nu am ştiut ce încasăm. Eu, unul, Mugur Mihăescu, habar nu aveam ce conţine acea diurnă pe care noi o luăm şi pentru ce este.
Vin nişte deconturi şi nouă ni se spune - sunt decontate deplasări, chirii, deci asta ştiu şi eu, deplasări şi chirii. Acum, că acea chirie era pentru un sediu pe care eu îl am în localitatea în care mă duc trei zile pe săptămână, mă duc acolo şi n-am unde să stau. (...) Eu când mă duc la Slatina, unde dorm trei zile?", a spus Mugur Mihăescu.



















