În cursul zilei de duminică, 1 iunie 2025, Ucraina a declanșat un atac masiv cu drone împotriva aviaţiei militare din Rusia. Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), operațiunea denumită „Pânza de păianjen” a produs pierderi majore armatei lui Vladimir Putin. În plus, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a catalogat atacul ca fiind genial.
În ciuda faptului că Rusia și Ucraina vor avea luni, la Istanbul, o nouă rundă de negocierile în vederea încetării focului, ostilitățile dintre cele două state continuă. În acest context, Ucraina a declanșat duminică un atac masiv cu drone telecomandate asupra aerodromurilor militare rusești Belaya, Diagilevo, Olenya și Ivanovo.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) susţine că, operațiunea denumită „Pânza de păianjen”, a provocat aviației ruse pagube în valoare de 7 miliarde de dolari. Ar fi fost distruse aproximativ 40 de aeronave, printre care se numără modele precum A-50, Tu-95. În plus, SBU a adăugat că au fost lovite 34% dintre aeronavele care transportau rachete de croazieră strategice.
„Şapte miliarde de dolari americani: acesta este costul estimat pentru aviaţia strategică inamică, ce a fost lovită astăzi ca urmare a operaţiunii speciale 'Pânza de păianjen' a SBU", a scris SBU duminică pe Telegram.
Operațiunea „Pânza de păianjen” a fost salutată de președintele Volodimir Zelenski
Duminică noapte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că toți genții Serviciului de Securitate SBU, care au participat la operațiunea „Pânza de păianjen” din Rusia, sunt în siguranță în Ucraina. Totodată, liderul de la Kiev a salutat eficiența atacului armatei sale, pe care l-a catalogat a fi genial. Operațiunea, planificată cu 18 luni în urmă, a fost comandată de șeful SBU, Vasil Maliuk, și supravegheată personal de președintele ucrainean.
„Un rezultat absolut genial, obținut exclusiv de Ucraina. Un an, șase luni și nouă zile (s-au scurs) de la începutul planificării până la execuția efectivă. Este operațiunea noastră cu cea mai lungă durată (...) Oamenii noștri implicați în pregătirea operațiunii au fost retrași la timp de pe teritoriul rus.
Desigur, nu poate fi dezvăluit totul în acest moment, dar aceste acțiuni ucrainene vor intra, fără îndoială, în cărțile de istorie. Ucraina se apără și facem tot posibilul ca Rusia să simtă nevoia de a pune capăt acestui război. Rusia a început acest război, Rusia trebuie să-i pună capăt”, a transmis Volodimir Zelenski pe Facebook.



















